Tuesday , April 16 2024

Ieri a fost deschisă oficial prima zonă de agrement a Sucevei (FOTO)

Zona de agrement Tătărași se întinde pe 7,5 hectare de teren situat la baza dealului cu același nume. Au fost construite terenuri de sport, de minigolf, locuri de joacă pentru copii, un debarcader cu bărci și hidrobiciclete pe iazul care întinde pe 10.000 de metri pătrați, o cafenea, un foișor etc. Primarul Ion Lungu “vrea să creadă că s-au făcut lucrări de calitate” . Accesul la toate facilitățile din zona de agrement este gratuit, dar primarul le recomandă celor interesați să facă programări, pe baza unui act de identitate, pentru terenurile de sport sau debarcader

Începând de vineri, 13 aprilie, zona de agrement Tătărași este deschisă, în mod oficial, iar sucevenii care vor ajunge în acest loc au la dispoziție un foișor musical, terenuri de minigolf, iar pentru părinții și bunicii care vin însoțiți de cei mici au fost pregătite locuri de joacă. De asemenea, pe iaz este amenajat un debarcader cu bărci și hidrobiciclete. Zona de agreement mai dispune de terenuri de sport, o fântână arteziană, clădiri administrative și o cafenea. Printre celelalte lucrări care s-au efectuat menționăm amenajările spațiilor verzi prin plantarea de plante și arbuști ornamentali. De altfel, suprafața zonei de agrement este de 7,5 hectare, din care suprafața iazurilor este de 10.000 mp (un hectar).

„Am vrut să fie în data de 1 mai și ar fi fost mai înverzit locul acesta. Sefii noștri sunt cetățenii și în zilele de Paști au fost foarte mulți aici. Le-a plăcut, au fost încântați, m-au contactat să-mi spună să deschidem mai repede această zonă de agrement”, a spus Ion Lungu la inaugurarea oficială a zonei de agrement. El a precizat că de Izvorul Tămăduirii se inaugurează prima zonă de agrement a municipiului Suceava. Si vrea să creadă că au ieșit lucrări de calitate. Ulterior, opinând că presa caută senzaționalul și făcând referire la posibile teme de discuție precum că „terenurile de sport nu sunt mari, nu sunt suficiente, nu sunt omologate” a precizat că vrea să lămurească un lucru: „Tătărași nu este bază sportivă, este o bază de agreement și nu vor avea loc întreceri profesioniste”.

Inaugurarea s-a făcut pe acordurile muzicii interpretate de Fanfara Primăriei Suceava. Fiind o zi mare de sărbătoare creștină – Izvorul Tămăduirii – înainte de inaugurarea oficială, un sobor de preoți, în frunte cu preotul Viorel Vîrlan de la Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, a oficiat o slujbă de sfințire.

Printre oficialitățile care au participat la inaugurare s-au numărat, alături de primarul Ion Lungu, cei doi viceprimari ai Sucevei – Lucian Harșovschi și Marian Andronache – dar și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și deputatul liberal Ioan Balan. De asemenea, printre cei prezenți la eveniment a fost și directorul aeroportului, Ioan Măriuța.

„Suceava are nevoie de zonă de agrement. Mă bucur că se va continua cu Parcul de la Cetate. Municipiul Sucea­va, o aglomerare de 100.000 de oameni, are nevoie de așa ceva. Înseamnă că mai multă lume va veni aici și mai puțină va fugi la Humor și în alte părți”, a transmis Gheorghe Flutur, precizând că speră în continuare că pe râul Suceava, prin regularizare, vom putea crea și alte zone de agrement. În asentimentul acestuia a fost și Ioan Balan care a spus că „atunci când merg prin Suceava cel mai important obiectiv pe care-l cer cetățenii este acela de a crea zone de agrement”, iar el crede că râul Suceava trebuie să reprezinte pentru municipalitatea suceveană un proiect de grad zero, pentru că acolo se poate realiza adevărata zonă de agrement a Sucevei.

Este de precizat că accesul în zona de agreement se face pe jos, accesul cu autoturisme fiind destul de limitat, ca și numărul locurilor de parcare, de altfel. De altfel, aceasta a fost și recomandarea transmisă de viceprimarul Lucian Harșovschi.

Investiția municipalității – care s-a ridicat la peste 6 milioane de lei, față de aproape 11 milioane de lei cât a fost valoarea rezultată din indicatorii tehnico-economici – a fost realizată de firma botoșăneană „Victor Construct”. Menționăm că din partea Victor Construct a participat la inaugurare directorul Victor Mihalachi.

În ce privește funcționarea zonei de agrement, precizăm că nu se percep taxe pentru facilitățile din bază: acces la terenurile de sport, biciclete, hidrobiciclete, bărci, mini golf etc. Totuși, primarul Ion Lungu a spus că pentru folosirea terenurilor de sport și a debarcaderului sunt necesare programări. „Se fac solicitări pe baza unui act de identitate, cu timp limitat astfel: o oră pentru terenurile de sport, jumătate de oră pentru hidrobiciclete, o oră pentru biciclete etc.”, a declarat Ion Lungu, adăugând că dorește sucevenilor să se simtă cât mai bine nu doar în prima zona de agrement a Sucevei, ci și de acum încolo. (Dan PRICOPE)

 

 

Vezi si

Atenţionare meteo ANM de ploi torenţiale, vijelii şi grindină

Jumătatea de vest a județului Suceava și Transilvania,  Banatul, sudul Crișanei și în zonele montane …

6 comments

  1. Ce parc de nimic ati facut?!! Nu tu banci, nu tu cismele, nu tu alee pentru biciclete, nu tu iarba verde, nu tu copaci, nu tu flori… Am mers cu copilul cu bicicleta si am carat-o pe toate scarile alea, dar cei care mai veneau si cu carutzul cu copil mic si il zgaltaiaul pe bietul copil pana jos pe scarile alea!?? In parcul destinat copiilor nu sunt banci, doar niste metal indoit si prins cu suruburi forma de cub. Vara acel metal se incinge, iarna, toamna si primavara este foarte rece. Cine poate sa stea pe metalul acela????? METAL ptr o singura persoana, erau grupuri de 2 parinti sau grupuri de 2-3-4 pers si 3 stateau in picioare. Care copil vine singur la asa o distanta?? Toti copilasii erau insotiti si parintii stateau in picioare sau pe metal cate unul… Pamantul de langa parc plin de pietre, fara iarba, fara flori.. chiar nu va este jena??? PE APA era mizerie, ceea ce se putea curata foarte usor, trei barcute amarate, aleea pietonala foarte ingusta, parcare nu. Puneti viata copiilor in pericol, pentru a ajunge inspre parc, copiii trebuie sa parcurga asa o distanta de lunga pe o alee ingusta fara gard de protectie, dar daca vii cu bicicleta pe unde mai treci?? Foarte rau si prost facut!!! Rusine sa va fie!! Ati facut totul sa fie cat mai ieftin. Teren era si in stanga si in dreapta, se puteau face aleea pietonala mai lata si cu garduri de protectie, se putea face o parcare sapata in dealul de langa parc.. Nici de banci nu ati avut bani??? Urat si prost!!!

  2. IRIGATII PT SPATII VERZI IOC, PARCARI PENTRU MASINI IOC, TROTUAR DE MERS PE JOS PANA ACOLO 15-20 CM…PRIMARULE CARE ESTI TU PRIMAR…TU TI-AI MISCAT BURTA PE JOS PANA LA PARC SAU AI VENIT CU MASINA SI AI PARCAT PE UN LOC REZERVAT DE GARDIENI IN FATA INTRARII?
    NOI TAMPITII CARE TE-AM VOTAT, VENIM PRIN BOSCHETI LA MINI PARC, NU AVEM UNDE SA ARUNCAM LA GUNOI O HARTIE, SI RISCAM SA NE CALCE CU MASINA COPII, PE CARE II DUCEM LA “AER CURAT” IN PARCUL BATAII DE JOC AL BANULUI PUBLIC….MA MIR CA NU MENTIONEAZA NIMENI CATE ZECI DE MILIARDE A COSTAT….IMPORTANT E CA S-A SEMNAT PROCESUL VERBAL SA IA BOTOSANIUL BANU FINAL.

  3. Vasile cel Bun

    Acum s-a facut putin (avand in vedere gloria Sucevei si nevoia acuta de infaptuiri marete, da…) pe bani multi, dar speram ca proiectele anuntate, cum ar fi Parcul Cetatii si regularizare raului Suceava, cu zonele de agrement mult asteptate , sa se infaptuiasca cu adevarat “europeneste”, adica fascinant, pentru oamenii locului si ca atractie turistica. Suceava , pe toate planurile, ar trebui sa tinteasca ridicarea la nivelul marilor orase , caci, dupa Evul Mediu, n-a indraznit prea mult. Acele proiecte trebuie suprrvizate de oameni foarte competenti si iubitori de frumos. Succes autoritatilor locale pe acest drum.

  4. S-a lucrat “vartos” dar a iesit un „chici”. Parcul nu are nimic deosebit care sa te atraga. In primul rand astia ar fi trebuit sa planteze mai multi copaci inca de acum 2 ani de cand „se lauda” ca au inceput acest maret proiect urbanistic. Cand o sa vina caldura nu ai unde sa te adapostesti, mai ales daca ai ghinionul sa te afli unde este „guma” din zona de joaca destinata copiilor mici. Nu exista rampa de acces pentru cei care au copii mici in carut. Trebuie sa vii de acasa cu propriile mingiute si crosa sa se joace copii minigolf. In acea zona nu e gazon pt. ca sunt sunt mai mult smocuri de iarba umplute cu lut de ala taranesc recent zvantat. La vara acolo o sa fie parjolit tot. Imaginea oferita atunci cand „te paradezi” pe aleea principala este jalnica. Dupa gardul ala de sarma e plin de moloz de la vilele aflate in constructie. Costa prea mult sa se puna o folie din aia verde sa nu simtim ca ne aflam langa o gropa de gunoi ? Lacul e mizerabil inca de acum. Sa vezi cand o sa se umple de chistoace si peturi. Erau si doua barci legate cu funia. Mai multa agitatie am vazut in zona destinata sporturilor, dar vazand de la distanta cat de inghesuit e locul , a simtit instinctiv ca trebuie sa il evit. Alt aspect este cel legat de faptul ca nu ai unde parca, dar chestia cea mai idioata e aceea ca nu este un loc amenajat unde sa invarti masina. Ar fi o solutie sa faca „sens girator” in jurul fantanii arteziene, sic. Daca ar fi sa trag o concluzie, as cita vorba unui copil care era dezamagit ca nu a gasit ceva deosebit pentru a se distra si care isi apostrofa parintii ca l-a dus intr-un parc facut de tarani. Vorbe de copii, ce sa-i faci , exagereaza si-si bat joc, incercand sa para mai cool.

  5. La timpul pierdut pentru amenajarea parcului si mai ales la parnosul bagat a iesit un „chici”. Adevaratul e ca, daca ar fi sa vorbim in termeni pescaresti, s-a luat frumos … Parcul nu are nimic deosebit care sa te atraga. In primul rand astia ar fi trebuit sa planteze mai multi copaci inca de acum 2 ani de cand „se lauda” ca au inceput acest maret proiect urbanistic. Cand o sa vina caldura nu ai unde sa te adapostesti, mai ales daca ai ghinionul sa te afli unde este „guma” din zona de joaca destinata copiilor mici. Nu exista rampa de acces pentru cei care au copii mici in carut. Trebuie sa vii de acasa cu propriile mingiute si crosa sa se joace copii minigolf. In acea zona nu e gazon pt. ca sunt sunt mai mult smocuri de iarba umplute cu lut de ala taranesc recent zvantat. La vara acolo o sa fie parjolit tot. Imaginea oferita atunci cand „te paradezi” pe aleea principala este jalnica. Dupa gardul ala de sarma e plin de moloz de la vilele aflate in constructie. Costa prea mult sa se puna o folie din aia verde sa nu simtim ca ne aflam langa o gropa de gunoi ? Lacul e mizerabil inca de acum. Sa vezi cand o sa se umple de chistoace si peturi. Erau si doua barci legate cu funia. Mai multa agitatie am vazut in zona destinata sporturilor, dar vazand de la distanta cat de inghesuit e locul , a simtit instinctiv ca trebuie sa il evit. Alt aspect este cel legat de faptul ca nu ai unde parca, dar chestia cea mai idioata e aceea ca nu este un loc amenajat unde sa invarti masina. Ar fi o solutie sa faca „sens girator” in jurul fantanii arteziene, sic. Daca ar fi sa trag o concluzie, as cita vorba unui copil care era dezamagit ca nu a gasit ceva deosebit pentru a se distra si care isi apostrofa parintii ca l-a dus intr-un parc facut de tarani. Vorbe de copil, ce sa-i faci , exagereaza si-si bat joc, incercand sa para mai cool.

  6. ȘI DACĂ NU GĂSIM O PROGRAMARE SĂ ÎNȚELEG CĂ ȘI-AU FĂCUT LOCUL LOR DE AGREMENT.
    PE BANI PUBLICI SE POATE FACE ORICE.
    BRAVOS NAȚIUNE.
    MAI RĂMÂNE BALUL GOSPODARILOR ȘI TOT PENTRU EI.
    OAMENI SUNTEM ȘI BARABULE MÂNCĂM.
    TRĂIASCĂ DEMOCRAȚIA…. F.I.N.G.