Thursday , May 2 2024

Hoț din Suceava, anchetat după ce a  intrat într-o curte din Botoșani și a ucis doi pui de pisică

Doi bărbați sunt cercetați penal pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu și uciderea animalelor cu intenție, după ce ar fi intrat în curtea unei familii din Botoșani și ar fi ucis două pisici, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu.

Potrivit sursei citate, cei doi bărbați, unul din județul Suceava și unul din județul Botoșani, ambii în vârstă de 45 de ani, sunt suspectați că “pe 13 septembrie 2020 ar fi pătruns, fără drept, în curtea locuinței unei femei din municipiul Botoșani, împrejurare în care au distrus un geam al locuinței, după care au ucis cu intenție doi pui de pisică ce aparțineau persoanei vătămate”.

Bărbații sunt, de asemenea, anchetați pentru furt și furt calificat, fiind bănuiți de comiterea mai multor furturi din sediile unor firme din municipiul Botoșani.

“În urma probatoriului administrat de către polițiști s-a stabilit faptul că în perioada 13 septembrie 2020- 15 februarie 2021 cei doi bărbați ar fi comis mai multe fapte de furt calificat din societăți comerciale și din locuințe de pe raza municipiului Botoșani, bunurile sustrase constând în mai multe sticle de băuturi alcoolice, un televizor LCD, un telefon mobil și o bicicletă”, a precizat Nenișcu.

Ambii bărbați au fost reținuți, miercuri, de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, urmând ca în cursul zilei de joi să fie prezentați în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.  (Agerpres)

Vezi si

USV a scos la concurs șapte locuri de muncă auxiliare

Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava a scos la concurs, în această perioadă, șapte locuri …