Thursday , March 28 2024

Horoscop zilnic, vineri 17 mai 2013

Berbec
Luna se află şi astăzi în Leu, în zona iubirii, creativităţii şi expresiei de sine. Tinzi să te plasezi în centrul atenţiei, să iei decizii chiar şi în locul celorlalţi, să te entuziasmezi ca urmare a unor iniţiative. Numai că provocarea zilei este aceea de a încerca să te întinzi doar atât cât îţi e plapuma. Altfel, rişti să intri în încurcături financiare şi să regreţi ulterior deciziile luate din impulsivitate sau vanitate. Aşadar, contextul astral îţi sugerează să cauţi echilibrul şi să aştepţi momentul potrivit pentru a acţiona.
Taur
Oricât de mult ţi-ai dori să găseşti acum soluţii pentru unele blocaje şi situaţii tensionate, nu e momentul să împingi lucrurile şi nici să aştepţi ca cei din jur să te salveze. Este o perioadă lipsită de claritate şi tot ce poţi face este să-ţi acorzi un răgaz, un timp petrecut cu tine, pentru a te replia şi a-ţi accesa resursele interioare. Pe de altă parte, în aceste zile, fii atent la cei care compun anturajul apropiat, la intenţiile din spatele cuvintelor, la ceea ce se află sub masca binevoitoare.
Gemeni
Dispui de creativitate şi inspiraţie, ai spor în tot ce faci, aşa că, e posibil să munceşti toată ziua la diverse proiecte. Atenţie la tendinţa de a judeca, după şabloane rigide, pe cei din preajmă. De asemenea, e important să fii ceva mai discret în privinţa intenţiilor tale şi să aştepţi momentul potrivit pentru a te implica în ceva nou. Există destul de multă confuzie acum în mintea ta, mai ales cu privire la carieră, iar deciziile pe termen lung luate acum ar putea naşte regrete ulterior.
Rac
Tendinţa de a gândi şi analiza prea mult o serie de posibilităţi care ţi se aştern la picioare acum te poate introduce într-un spaţiu al confuziei sau epuizării. Nu e momentul nici pentru decizii radicale şi pe termen lung, nici pentru a face promisiuni, presupuneri sau proiecţii nefondate. Încearcă să te detaşezi de contextele care-ţi dau bătăi de cap şi întoarce-ţi privirea către viaţă, aşa cum e ea, trăind bucuriile simple şi luând evenimentele pe rând.
Leu
Cu Luna în semnul tău zodiacal, astăzi ai senzaţia că eşti analizat şi privit din toate părţile. Provocarea zilei este să înveţi să te detaşezi şi să accepţi punctele de vedere ale celorlalţi, fără a te simţi ofensat. Partea bună este că, dacă eşti sufiecient de deschis şi flexibil, poţi păşi în afara propriilor limite mentale şi poţi vedea noi posibilităţi. Totuşi, având în vedere că sunt zile destul de confuze, cu gânduri şi evenimente amestecate, lasă mereu o marjă de răzgândire, indiferent de propunerile primite.
Fecioară
Cu Luna plasată în Leu, într-un spaţiu al discreţiei şi izolării, nevoia de intimitate este pregnantă. Prin urmare, nu pune presiune pe tine, expunându-te prea mult sau luând parte la activităţi şi întâlniri pe care le percepi obositoare sau hărţuitoare. Cu cât îţi conservi mai bine energia şi eliberezi mai eficient gândurile pesimiste, cu atât mai uşor îţi va fi să gestionezi stările schimbătoare şi emoţiile fluctuante. În cuplu, e posibil să apară nesiguranţa şi tensiunile. Dă-ţi timp să înţelegi ce se întâmplă şi nu forţa lucrurile.
Balanţă
Pentru tine, ziua de astăzi poate fi provocatoare în ce priveşte relaţiile cu prietenii sau cu colaboratorii. Tendinţa este de a lua personal gesturile celor din jur şi a judeca prea aspru deciziile lor, când nu se potrivesc cu aşteptările tale. Aşadar, astăzi ţi-ar prinde bine să renunţi la ideea de competiţie, la reacţii impulsive şi judecăţi aspre. Adevărul este că lucrurile vor merge mult mai bine, dacă te concentrezi pe ce ai tu de făcut şi le laşi să se aşeze în voia lor. Uneori, tot ce poţi face este să recunoşti ce nu poţi schimba şi să accepţi ceea ce este.
Scorpion
Astăzi s-ar putea să te loveşti de un punct de vedere rigid, de limite impuse din afară, de condiţionări. Relaţiile parteneriale sunt supuse provocărilor şi probelor, iar atitudinea tinde să fie radicală, dar fără fundament. De aceea, astăzi e bine să fii clar în exprimare, să eviţi reproşurile şi conflictele, să rezişti tentaţiei de a te ofensa din orice. Nu uita că atitudinea celorlalţi nu are legătură neapărat cu tine, ci cu temerile şi gândurile lor.
Săgetător
Pare destul de greu să te ancorezi în prezent, când există atâtea lucruri de rezolvat şi atâtea situaţii tensionate de gestionat. Totuşi, dacă te laşi purtat de gânduri, proiecţii şi scenarii, nu vei face decât să sporeşti confuzia, şi aşa destul de prezentă în viaţa ta. Prin urmare, fă tot posibilul să găseşti punctul de echilibru în centrul fiinţei tale, să-ţi păstrezi încrederea, să iei lucrurile aşa cum vin şi te orientezi spre soluţii, nu spre plângeri.

Capricorn
O zi destul de provocatoare şi pentru tine. Cu evenimente surprinzătoare, întorsături de situaţie, informaţii neplăcute despre unii oameni apropiaţi. Cu toate acestea, abţine-te de la a eticheta şi judeca oamenii sau lucrurile, după principii rigide. Evită deciziile importante, mai ales în momentele de exaltare, întrucât poţi scăpa din vedere detalii şi rişti să regreţi ulterior. Ziua de astăzi este o binecuvântare pentru toţi cei care reuşesc să fie doar observatori ai lumii, fără a se identifica cu ea.
Vărsător
O zi în care gândurile sunt amestecate, confuze şi mai ales numeroase. E greu să faci distincţia între ce simţi şi ce gândeşti, să înţelegi ce se întâmplă în jur şi să ai claritate în privinţa dorinţelor şi alegerilor tale viitoare. Tocmai de aceea, evită să te laşi condus de emoţii sau să dramatizezi o situaţie căreia nu-i înţelegi acum rostul. Aşteaptă ca lucrurile să devină ceva mai clare şi nu te sfii să ceri sprijinul unei persoane de încredere.
Peşti
Zona muncii este supusă provocărilor, în această perioadă.  Ţi se pare totul atât de neclar şi greu, încât cea mai uşoară şi comodă cale este să te refugiezi în lumea ta şi să amplifici, mental, totul. Totuşi, e de preferat, mai degrabă, să te ţii ocupat cu activităţi care-ţi fac plăcere, pentru a sta departe de scenarii. Oricum, evită deciziile pripite şi încrâncenarea. Ai încredere că lucrurile se vor aşeza cum e mai bine, dacă ai răbdare şi acţionezi pas cu pas.

Vezi si

Sediul Filialei Surzilor Suceava riscă să rămână fără acoperiș după ce vijeliile au afectat serios clădirea, care se afla deja într-o stare precară

Vijelia de miercuri a stârnit mari probleme pentru unele structuri din municipiul Suceava, printre care …