Friday , April 19 2024

Guvernul a alocat fonduri pentru reparații la drumurile județene afectate de inundații

Guvernul României a alocat, joi 12 iulie 2018, întreaga sumă solicitată  pentru reparații la drumurile județene afectate de inundații, în valoare de  5.483.000 milioane lei. De asemenea, într-un comunicat de presă al Prefecturii Suceava se mai face referire la faptul că Ministerului Dezvoltării și Administrației Publice (MDRAP) a solicitat, pentru a se evita dubla finanțare, să fie scăzute din raportările primăriilor sumele pentru obiectivele de investiții prinse prin PNDL și PNDL2. „În acest context, suma necesară celor 53 de UAT-uri pentru remedierea pagubelor provocate de inundații în infrastructură se cifrează la 36.445.000 lei”, se arată în comunicatul Prefecturii. inundatii1

O informare în acest sens a fost transmisă de biroul de presă al Instituției Prefectului – Județul Suceava în care se mai precizează faptul că „Prefectura Județului Suceava continuă demersurile în vederea alocării de fonduri necesare remedierii distrugerilor produse în urma fenomenelor meteorologice periculoase, din perioada 28 iunie – 9 iulie 2018”.

Din câte se pare, ar fi vorba de aprobarea unui proiect privitor la sumele respective iar demersurile au fost rezolvate „pe ultima sută de metri”. Astfel, consultând site-ul Guvernului, la așa numita „INFORMAȚIE DE PRESĂ privind proiectele de acte normative care ar putea fi incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 12 iulie 2018”, nu apare niciun proiect de hotărâre din cele 20 câte au fost menționate pe lista aferentă informării respective care ar urma să fie supus aprobării în ședința din 12 Iulie și care s-ar putea referi la alocarea de fonduri pentru infrastructura afectată de inundații din județul nostru.

În schimb, după ședința de Guvern a fost publicată o „INFORMAȚIE DE PRESĂ privind proiectele de acte normative adoptate sau de care Guvernul a luat act în ședința din 12 iulie 2018” iar numărul hotărârilor a crescut la 24, ultima privind alocarea unei sume din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, pentru unele unități administrativ-teritoriale afectate de calamități naturale.

Potrivit informării transmisă de biroul de presă al Instituției Prefectului – Județul Suceava, valoarea pagubelor produse culturilor agricole – așa cum rezultă din datele comunicate de Direcția Agricole Suceava – ca urmare a fenomenelor meteorologice periculoase din lunile iunie – iulie 2018, este de 136.300 lei, fiind afectată o suprafață de 1280 ha, cele mai mari pagube fiind la culturile de porumb, grâu și secară. (D.P.)

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …