Saturday , April 20 2024

Grijincu, traficantul de droguri care a amenințat cu moartea un polițist chiar în secția de Poliție, va sta 3 ani și opt luni în pușcărie

Curtea de Apel a contopit mai multe pedepse ale lui Iosif Marian Grijincu (22 de ani) și a decis că acesta trebuie să stea aproape 4 ani în închisoare pentru comiterea infracțiunii de „instigare la trafic de droguri de risc”. Traficantul din gașca interlopului rădăuțean Alexandru Huțuleac zis „Duțu”, individul care l-a lovit cu sabia în cap pe polițistul Dan Ciprian Sfichi, fusese condamnat la opt luni de închisoare cu executare pentru ultraj după ce a amenințat cu moartea un polițist chiar în interiorul sediului Poliției municipiului Rădăuți, spunându-i că „ești un om mort”, că „îți crăp capul” și că „bine face lumea că vă crapă capul” 

Curtea de Apel Suceava l-a condamnat pe inculpatul Iosif – Marian Grijincu la trei ani și opt luni de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de „instigare la trafic de droguri de risc”. Judecătorii i-au contopit cu altă pedeapsă, astfel că dealer-ul din Rădăuți va avea de executat pedeapsa menționată mai sus în regim de detenție. Decizia magistraților de la Curtea de Apel Suceava este definitivă.

În primăvara acestui an, Tribunalul Suceava a contopit mai multe pedepse ale inculpatului Iosif Marian Grijincu (22 de ani), din munici­piul Rădăuți și l-a condamnat pe acesta la cinci ani și patru luni de închisoare pentru trafic de droguri. Decizia magistraților suceveni nu a fost una definitivă.

Cu doar o lună de zile înainte, Judecătoria Rădăuți l-a condamnat la opt luni de închisoare cu executare pe Iosif Marian Grijincu sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj, sub forma amenințării cu moartea a polițistului desemnat cu supravegherea sa în cadrul controlului judiciar. Nici decizia magistraților rădăuțeni nu a fost definitivă.

La începutul lunii decembrie 2017, Iosif Ma­rian Grijincu a fost invitat la sediul Poliției din localitate pentru a i se aduce la cunoștință faptul că instanța de judecată i-a prelungit controlul judiciar într-unul dintre dosarele în care este ­cer­cetat pentru trafic de droguri.

Tânărul a intrat în biroul unuia dintre poli­țiști, pentru a i se comunica programul de supra­veghere, moment în care el a început să-l ame­nințe pe polițist, spunându-i că „ești un om mort”, că „îți crăp capul” și că „bine face lumea că vă crapă capul”, cu referire la cazul polițistului Ciprian Sfichi, lovit cu sabia în cap în timpul misiunii de un interlop.

În sprijinul polițistului amenințat au sărit mai mulți colegi, care l-au încătușat pe Iosif Marian Grijincu și l-au dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți. Procurorii rădăuțeni au dispus reținerea sa pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj, iar ulterior acesta a fost prezentat Judecătoriei Rădăuți, care a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Iosif Marian Grijincu este inculpat în același dosar în care este cercetat și Alexandru Huțu­leac, zis „Duțu”, interlopul rădăuțean ce l-a lovit cu sabia în cap pe polițistul Dan Ciprian Sfichi. Cei doi au fost arestați preventiv împreună cu alți patru inculpați la mijlocul verii lui 2016, fiind acuzați că au alimentat cu droguri și etnobotanice peste 300 de tineri din județul Suceava.

Aflat sub control judiciar, a continuat să vândă droguri și etnobotanice

La începutul verii trecute, procurorii din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava și polițiștii Serviciului Antidrog din cadrul BCCO Suceava, beneficiind de suportul tehnic al Serviciului Operațiuni Speciale Suceava, începând cu luna aprilie 2017 au documentat activitățile infracționale privind procurarea de droguri de risc și mare risc, precum și de alte substanțe interzise prin sistemul informatic „dark-net”, pe care, ulterior suspecții le puneau în vânzare consumatorilor de pe raza municipiului Rădăuți, dar și din împrejurimi.

În urma cercetărilor făcute a rezultat că suspectul Iosif Marian Grijincu a pus la punct o schemă infracțională care să-i permită derularea de activități de traficare de droguri de risc și mare risc, precum și de substanțe cu efecte psihoactive destinate comercializării către diverși clienți prin intermediari de încredere, cu scopul obținerii unor importante beneficii financiare.

Pentru a nu risca să fie descoperite cantitățile cu substanțe interzise pe care le trafica în locații care să-l pună în legătură cu persoana sa și care să conducă la probarea activităților sale infracționale și să riște arestarea preventivă, întrucât era deja cercetat sub control judiciar în dosarul nr. 2D/P/2011 al DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava pentru comiterea de infracțiuni de trafic de droguri de risc și mare risc și de substanțe cu efecte psihoactive, suspectul Iosif Marian Grijincu, pentru a-și depozita aceste substanțe, a utilizat cutii poștale ori spații aparți­nând unor persoane care nu erau în cunoștință de cauză cu privire la astfel de demersuri, având acces la aceste locuri prin intermediari de încredere.

Astfel, la data de 20 aprilie 2017 au fost descoperite într-o cutie poștală a unui apartament din municipiul Rădăuți, de către o persoană întoarsă din străinătate și care dorea să ridice corespondența, un număr de 50 de pliculețe auto­si­gilante în care se afla cantitatea totală de 8,82 grame de substanță pulverulentă care conținea amfetamină, două pungi în care se afla cantitatea totală de 17,19 grame de cannabis, precum și 36 de pliculețe autosigilante în care se afla cantitatea totală de 4,37 fragmente vegetale.

S-a stabilit că persoana care a descoperit substanțele menționate este o rudă a suspectului Da­niel Molociniuc, pe care suspectul Iosif Mari­an Grijincu îl folosea în activitățile de comercia­liza­re a drogurilor și celorlalte substanțe inter­zise. Totodată, la data de 8 mai 2017, fiind făcute cercetări într-un alt dosar al DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, cu ocazia efectuării unei percheziții domiciliare, într-un fișet din magazia localului administrat de un martor, au fost descoperite 200 de plicuri din plastic în care se afla cantitatea totală de 42,45 grame de substanță pulverulentă care conține amfetamină. Pe trei din­tre cele 200 de plicuri au fost găsite trei fragmen­te de urme papilare aparținând suspectului Iosif Marian Grijincu.

Polițiștii din cadrul BCCO Suceava, cu spriji­nul unor lucrători din cadrul IPJ Suceava – Servi­ciul pentru Acțiuni Speciale și ai Ins­pecto­­ratului de Jandarmi Județean Suceava, au făcut șapte percheziții domiciliare pe raza municipiului Rădăuți, în urma cărora au fost ridicate mai multe sisteme informatice și de stocare a datelor informatice, constând în trei hard-disk-uri și opt telefoane mobile, precum și înscrisuri utile cauzei, iar cei doi suspecți au fost duși la sediul DIICOT Suceava, fiind arestați preventiv de Tribunalul Suceava. (O.S.)

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …