Alte stiri
Jumătatea de vest a județului Suceava, sub COD GALBEN de ninsori și viscol, până vineri dimineață
acum 1 hour
Miercuri dimineață, în jurul orei 02.30, s-a prezentat în P.T.F. Siret pe sensul de intrare în țară, cetățeanul grec K.V., în vârstă de 45 de ani, la volanul unui autocar marca DAF, ce efectua o cursă regulată Ucraina-Grecia. În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra autocarului și bagajelor. Astfel, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bagajele personale ale șoferului, cantitatea de aproximativ 200 kg de tutun pentru narghilea și 50 l de votcă, de proveniență ucraineană. Bunurile, în valoare de aproximativ 2.900 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 8.000 lei.
Azi, începând cu ora 12.00, circa 1.000 de sindicaliști din sistemul de învățământ vor picheta …