Thursday , March 28 2024

Gospodărie din Iaslovăț distrusă de un incendiu pornit de la un scurtcircuit

Marți după-amiază, Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Solca, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Iaslovaț, Arbore și Milișăuți, au intervenit cu șase autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, în comuna Iaslovăț. La sosirea echipajelor, ardeau anexele gospodărești și exista pericolul de propagare la casa de locuit.

Incendiul a distrus depozitul de furaje și adăpostul de animale, construite din lemn, cu învelitoare din șindrilă, pe o suprafață de 140 mp, acoperișul bucătăriei de vară pe 40 mp, precum și circa 3 metri pătrați de acoperiș și 6 mp din astereala casei. S-au degradat 2 mp din tavanul locuinței și bunuri casnice. Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric defect. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat casa de locuit, cu bunurile aferente.

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …