Saturday , June 22 2024

Gheorghe Șoldan: Constantin Ciosnar este primarul de care eu am nevoie în echipa mea pentru a dezvolta comuna Vama și întreaga zonă de munte a județului

”Vama e o comună foarte frumoasă văzută din dronă sau în trecere pe DN 17, însă localnicii știu că sunt multe probleme nerezolvate, iar localitatea a rămas în urma altor așezări din zona de munte a județului, care au avut norocul unor administrații performante”, a declarat deputatul Gheorghe Șoldan, candidatul PSD pentru conducerea Consiliului Județean Suceava. Acesta a fost  duminică după-amiază la Vama, la Centrul Cultural, alături de colegi din PSD Suceava, unde s-a întâlnit cu aproximativ 250 de locuitori ai comunei și cu candidatul social democrat pentru funcția de primar, colonelul în rezervă Constantin N. Ciosnar.

”Constantin are o carieră militară impresionantă, fiind un exemplu de patriotism, dedicare și profesionalism.

Absolvent al Institutului Militar „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, el și-a servit țara în teatrele de operațiuni din Afganistan și Sudan și a fost comandant al Batalionului 265 Poliție Militară.

Deși a fost plecat mult timp, inima sa și domiciliul din buletin au rămas mereu la Vama, localitatea în care s-a născut. A revenit definitiv la Vama în urmă cu doi ani, când a trecut în rezervă, și tot atunci a decis să candideze pentru funcția de primar, nemulțumit de modul în care s-a dezvoltat comuna în toți acești ani.

Colonelul Ciosnar are un plan pentru Vama, pentru perioada 2024 – 2028, axat pe modernizarea infrastructurii rutiere, conectarea întregii comune la rețelele de apă curentă, canalizare și gaz, precum și numeroase proiecte de sprijinire a copiilor, tinerilor și vârstnicilor.

Planul său include investiții în unitățile de învățământ, organizarea unor competiții de ciclism montan și trail running, premierea elevilor cu rezultate bune, promovarea comunei ca destinație turistică pe tot timpul anului și măsuri de sprijinire a antreprenorilor și de atragere a investitorilor.

Mi-a plăcut și ideea lui Constantin de a înființa o societate cooperativă în domeniile creșterii animalelor, cultivării fructelor de pădure și lavandei, precum și proiectul „vamaioților de munte”, care implică tinerii în activități de protejare a mediului, drumeții, tabere și ateliere interactive.

Vama va deveni o comună plină de evenimente, asta e sigur, la cât de energic e Constantin și hotărât să susțină și activitățile Ansamblului folcloric „Cetina”, să organizeze spectacole de teatru și muzică, Zilele Comunei Vama, un bal caritabil anual și un bal al voluntarilor.

Constantin Ciosnar este omul de care Vama are nevoie pentru a se dezvolta, primarul cu care locuitorii comunei pot fi siguri că vor avea o administrație transparentă și bine organizată.

Constantin Ciosnar este totodată primarul de care eu am nevoie în echipa mea pentru a dezvolta comuna Vama și întreaga zonă de munte a județului.

9 iunie – Ziua Schimbării”, a transmis Gheorghe Șoldan, candidatul PSD pentru șefia Consiliului Județean Suceava.

 

Comandat de PSD, filiala Suceava, cod AEP 21240002

 

Vezi si

Cherestea și lemn în valoare de peste 5.000 lei, confiscate de polițiști în urma unor controale în trafic

Vineri, la ora 15.10,  pe Drumul Județean 175, pe raza comunei Fundu Moldovei, polițiștii au …