Wednesday , April 24 2024

Gheorghe Lazăr a fost demis de la conducerea ISJ

Acesta a fost demis printr-un ordin al ministrului Educaţiei, fostul rector al USV, Valentin Popa. La conducerea ISJ a fost numit profesorul Cristian Cuciureanu, adjunct la Inspectoratul Scolar Suceavagheorghe lazar psd

Seful învăţământului sucevean, profesorul Gheorghe Lazăr, a fost demis ieri, printr-un ordin al ministrului Educaţiei Naţionale, suceveanul Valentin Popa. Lazăr a fost demis după ce a primit calificativul “nesatisfăcător” după evaluarea activităţii manageriale din anul şcolar 2016-2017, obţinând doar 67 de puncte din 100. Deşi a contestat rezultatele evaluării, se pare că profesorul Gheorghe Lazăr nu a scăpat de demitere, chiar un sucevean fiind cel care l-a înlăturat de la conducerea instituţiei.

Cristian Cuciureanu

 De ieri, conducerea ISJ Suceava a fost preluată, cu titlu interimar, de profesorul Cristian Cuciureanu, inspector general-adjunct în cadrul Inspectoratului Scolar Judeţean Su­­­cea­­va, acesta menţionând că una dintre priorităţile sale va fi îm­bună­tăţirea comunicării la nivelul ISJ.

 Reamintim că profesorul Gheor­ghe Lazăr conduce Inspectoratul Scolar General Suceava încă din anul 2012, când a fost numit pe post prin detaşare în interesul învăţă­mân­tului, de minis­trul de la acea vreme. Abia în anul 2015 a obţinut un mandat pentru o perioadă de patru ani, după ce a promovat concursul de ocupare a funcţiei de inspector şcolar general. Deşi în vara anului 2015 a fost implicat în ceea ce presa a numit «scandalul transferurilor» şi se vehicula ideea că începând cu data de 1 septembrie 2015 atât el, cât şi inspectorul şcolar general adjunct Cristina Teodorovici nu se vor mai regăsi în fruntea ISJ, se pare că doar inspectorul adjunct de la acea vreme a fost sancţionat pentru cele 400 de transferuri, profesorul Lazăr rămânând în continuare şef, până ieri. (Cristina RUSTI)

 

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …

One comment

  1. O vorba de-a noastra zice: “nu-i mai dulce hreanul ca ridichea!”
    🙂