Thursday , March 28 2024

Gheorghe Flutur va fi prezent  la deschiderea anului școlar de la Centrul „Sf. Andrei” din Gura Humorului

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, va participa luni, 5 septembrie, ora 10:00, la festivitățile de deschidere a noului an școlar, la Centrul Şcolar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” din Gura Humorului. La manifestare, președintele CJ va fi însoțit de prefectul Alxandru Moldovan și de șeful IŞJ, Grigore Bocanci.

Cu această ocazie va fi inaugurat și un nou corp de clădire din cadrul Centrului Şcolar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei”. Reamintim  că această instituție de învățământ se află în subordinea Consiliului Județean și  a beneficiat cu câțiva ani în urmă de o finanțare în vederea construirii și extinderii unui corp de clădire, valoarea contractului la obiectivul din strada Parcului nr. 1 din Gura Humorului fiind de 3,14 milioane lei fără TVA, iar durata era de 27 de luni.

De asemenea, în ultimii ani au fost susținute cu fonduri de la CJ Suceava diverse achiziții necesare pe partea de dotări la respectiva unitate de învățământ. (O.S.)

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …