Tuesday , April 16 2024

Gheorghe Flutur a semnat certificatele de urbanism pentru două rețele de gaze din 19 localități sucevene

“În proiectele pentru gaz metan sunt prinse 37 de primării și mai urmează să fie atribuite în perioada următoare proiecte pentru încă 10-15 primării. Este pentru prima dată când s-a găsit finanțare pentru aducțiunea de gaz metan până la poarta cetățeanu­lui”, a  declarat președintele CJ Suceava.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, joi, 15 decembrie, că a  semnat certificatele de urbanism pentru construirea a două rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale, care vor deservi nu mai puțin de 19 localități din județul Suceava.

“Proiectul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Rădășeni – Cornu Luncii acoperă localitățile Rădășeni, Lămășeni, Pocoleni, Sasca Mică, Sasca Nouă, Cornu Luncii, Dumbrava, Băișești și Brăiești, rețeaua având o lungime totală de 110,14 km și un număr de 3.170 de branșamente, din care 3.136 de consumatori casnici și 34 de clădiri publice. De asemenea, proiectul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Fântâna Mare – Boroaia – Bogdănești acoperă localitățile Fântâna Mare, Cotu Băii, Spătărești, Praxia, Bogdănești, Boroaia, Giulești, Bărăști, Moișa și Săcuța. Lungimea totală este de 123,21 km, cu un număr de 4.068 de branșamente, din care 4.027 de consumatori casnici și 41 de clădiri publice”, a explicat președintele CJ Suceava.

Acesta a reamintit că anul acesta a fost un an de vârf în județul Suceava în ceea ce privește proiectele pentru comunitățile locale. “Numai prin programul «Anghel Saligny» primăriile din județul Suceava au primit proiecte în valoare de peste 600 milioane euro, din care 330 milioane de euro drumuri, apă, canal și 270 milioane de euro pentru gaz metan. În proiectele pentru gaz metan sunt prinse 37 de primarii și mai urmează să fie atribuite în perioada următoare proiecte pentru încă 10-15 primării. Este pentru prima dată când s-a găsit finanțare pentru aducțiunea de gaz metan până la poarta cetățeanului”, a  declarat Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava. (O.S.)

Vezi si

Societate amendată cu 60.000 lei pentru abandonări de deșeuri reciclabile

Garda de Mediu Suceava a fost sesizată cu privire la abandonarea unei cantități foarte mari …