Monday , October 3 2022

Fundația înființată de preotul Petrică Iacov încearcă să-l ajute pe Ciprian Sfichi, polițistul lovit cu sabia în cap de un interlop

Polițistul, lovit acum un an cu sabia în cap de un interlop în timpul unei percheziții, are o pensie de handicap, de sub 2.000 de lei, bani care uneori nu-i ajung nici de medicamente. El s-a mutat acum în casa părinților săi, fiind îngrijit de mama sa și spune că se simte «neputincios că nu-și poate ajuta copiii». Fundația Umanitară Nord 2001, înființată de preotul Petrică Iacov, încearcă să-l ajute pe Ciprian Sfichi, faptele bune fiind duse mai departe de Andrei Iacov, fiul preotului decedat acum mai bine de doi ani. Prin această fundație, Andrei  încearcă să ajute persoanele aflate în mare nevoie, mai ales acum, în prag de Sărbători 

Chiar dacă părintele Petrică Iacov a plecat la cele veșnice de mai bine de doi ani, fiul său, Andrei Iacov, continuă faptele bune ale acestuia. Mai exact, Andrei încearcă să ajute, prin fundația care i-a rămas moștenire de la tatăl său, persoanele aflate în nevoie. “Am fost crescut de un medic și de un preot. De la ambii am învățat să ajut. Tata m-a îndrumat mereu să am grijă de suflet, fiind preot, iar mama, medic de profesie, m-a învățat să apreciez sănătatea. Ei au înființat această fundație umanitară în anul 1996. S-au implicat în multe cazuri sociale și au ajutat cât au putut. Acum, eu încerc să duc mai departe ce am văzut la ei. Moștenirea lăsată de tata mă onorează, dar mă și responsabilizează. Încerc mereu să fiu mai bun și să las ceva bun pe unde trec. M-am implicat mai mult în ultima perioadă, dar e greu. Încerc să conving oamenii de afaceri din zonă să-mi vireze acel procent din profit pentru a mai putea face câte o faptă bună, mai ales acum, în prag de Sărbători”, ne-a povestit Andrei Iacov.

Ultimul proiect al Fundației Umanitare Nord 2001 îl constituie ajutorul acordat polițistului Ciprian Sfichi (foto), care exact acum un an, în timpul unei percheziții, a fost atacat de un interlop și lovit cu o sabie în cap. Ciprian Sfichi a suferit o intervenție chirurgicală prin care medicii i-au refăcut practic o parte din creier, iar acum are nevoie de bani pentru tratamentul care îl ține în viață. “Tata a fost preot la Unitatea de Jandarmi. Eu am crescut printre oamenii legii, am legat prietenii și am avut multe de învățat de la ei. Cred că și din acest motiv m-a impresionat cazul lui Ciprian. Vreau să-l ajut. Pentru început i-am virat, prin conturile fundației, suma de 5.000 de lei. Are nevoie de bani pentru tratament, pansamente, iar pensia de handicap pe care o primește e sub 2.000 de lei pe lună, bani care uneori nu-i ajung nici măcar pentru medicamentele pe care trebuie să le ia zi de zi. E la părinții lui acum, îl îngrijește mama lui. Mi-a rupt sufletul când am vorbit cu el. Se simte neputincios că nu-și poate ajuta copiii”, a continuat cu vocea tremurândă Andrei Iacov.

Reamintim că preotul Petrică Iacov a fost paroh al bisericilor din Moara, Măriței – Dărmănești și vreme de cinci ani a slujit ca preot onorific la Inspectoratul pentru Situații de Urgență – ISU Suceava. A fost ctitor al bisericilor din Mărițeia Mică, dar și al Bisericii ­Mi­litare, cu hramul “Sfântul  Iosif de la Partoș”, din apropierea ISU. În paralel, părintele Petrică Iacov a desfășurat ani întregi o susținută activitate pu­blicistică, promovând prin sute de articole, tipărite în “Obiectiv de Suceava”, aproape zilnic, valorile culturii creștin-ortodoxe. Amintirea sa va dăinui printre suceveni ca aceea a unui om bun și duhovnic de încredere, care a insuflat credință adevărată în Dumnezeu, iar fiul său, chiar dacă nu a urmat Teologia, încearcă prin faptele lui bune să-i calce pe urme și să-și facă părintele, de acolo, de sus, să-l privească cu mândrie. “Nimic nu e întâmplător în viață. Consider că am o datorie față de părinții mei să continui ceea ce a început tata. De multe ori am vrut să renunț. Oamenii uneori mă privesc cu dispreț când cer bani pentru fundație. Am un grup de aproximativ 15 oameni de afaceri care mă ajută an de an, dar când văd atâta durere și necaz în jur îmi dau seama că ar fi nevoie de mai multă solidaritate”, a încheiat Andrei Iacov.

Cei dare doresc să doneze bani pentru cadouri de Crăciun sau pentru sprijinirea unor persoane aflate în nevoie o pot face în conturile Fundației Umanitare Nord 2001: RON –  RO 13 0000003244753000, EUR – RO 83 0000003244753001. (Cristina RUŞTI)

 

Vezi si

Terenul viitoarei clădiri a Facultății de Medicină a fost transferat în administrarea USV

Consilierii județeni suceveni au aprobat trecerea unei suprafețe de teren de 1.440 de mp. din …