Thursday , April 25 2024

Funcția de conducere a Teatrului “Matei Vișniec” va fi scoasă la concurs

Din comisia de concurs vor face parte Ştefana Pop-Curșeu – director artistic al Teatrului Național Cluj-Napoca, Alexandru Boureanu – manager al Teatrului Național Craiova și un reprezentant al Consiliului Local Suceava 

Teatrul municipal Matei Vișniec Suceava va organiza concurs de proiecte pentru postul de manager. Un proiect de hotărâre în acest sens cu privire la adoptarea unui regulament va fi supus aprobării în ședința Consiliului Local Suceava din data de 24 februarie.

Dosarele se vor putea depune până la 31 martie, până pe 4 aprilie urmând a fi finalizată selecția dosarelor iar concursul ca atare va avea loc tot pe parcursul lunii aprilie: în perioada 6 – 14 aprilie fiind prima etapă cu privire la analiza proiectelor de management care vor fi depuse; a doua etapă – cea de susținere a unui interviu – va avea loc în perioada 19 – 20 aprilie; o a treia probă scrisă – de departajare – va fi susținută pe data de 21 aprilie.

Comisia de concurs va avea componența: Ştefana Pop-Curșeu – director artistic al Teatrului Național Cluj-Napoca, Alexandru Boureanu – manager al Teatrului Național Craiova și un reprezentant al Consiliului Local Suceava.

Eventualele contestații se vor depune în perioada 26 – 28 aprilie iar soluționarea lor se va face în intervalul 29 aprilie – 3 mai. Reamintim că după decesul fostului manager Carmen Steiciuc – 1 noiembrie 2021) – consilierul local liberal Angela Zarojanu a preluat cu titlu interimar conducerea. (D.P.)

 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …