Thursday , April 25 2024

FOTO | VIDEO: Deranj mare printre lemnarii din Marginea și Sucevița. Razie totală cu sute de polițiști, elicopter și zeci de mașini

Peste 300 de polițiști suceveni acționează în perioada 27 aprilie – 1 mai în cadrul unei ample acțiuni având ca obiect prevenirea și combaterea delictelor silvice dar și monitorizarea modului de respectare a restricțiilor de circulație și a celelalaltor interdicții impuse.

Acțiunea a debutat în dimineața zilei de 27.04.2020, în zona Rădăuți – Marginea – Sucevița – Voivodeasa – Palma. În ultimele două săptămâni polițiștii au identificat un risc sporit privind activitatea ilicită în sfera delictelor silvice, fiind confiscați peste 350 metri cubi material lemnos.

Grupele de polițiști din cadrul serviciilor operative ale IPJ Suceava, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți și secțiilor arondate, împreună cu specialiști silvici din cadrul Gărzilor Forestiere Cluj și Vrancea care au acționat la sol și în fondurile forestiere au fost sprijinite din aer de către un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul General al Aviației.

Polițiștii au efectuat verificări în fondul forestier dar și pe căile de acces și drumurile publice, fiind oprite și controlate toate transporturile de material lemnos.

Grupele de intervenție și specialiștii silvici au fost orientați prin coordonate GPS furnizate de echipajul aerian IGAV spre zonele în care s-a observat activitate de exploatare sau alte zone împădurite în care au fost observate vehicule sau alte ansambluri.

Practic, polițiștii verifică toate firmele din zonă care au ca obiect de activitatea exploatarea și transportul lemnului.

Printre firmele controlate în această dimineață se numără și ”celebra” Holz Transport, care de câteva zile este subiectul unui mare scandal după ce a fost prinsă efectuând un transport ilegal de lemn.

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …

No comments

  1. Alt praf în ochii naivilor: normal dai un astfel de reportaj abia la urmă, adică cu toate rezultatele, adică cu toate găurile uriașe lăsate în toate pădurile Moldovei ca și ale întregii țărișoare. Dovadă că nu vom mai auzi nimic despre ce au „descoperit” organele în chestie. Punct.