Friday , April 19 2024

FOTO. Lansare a dicționarului Ctitori ai ethosului ștefanist. 160 de ani de învățământ preuniversitar de excelență la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava

Dicționarul Ctitori ai ethosului ștefanist. 160 de ani de învățământ preuniversitar de excelență la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava a fost lansat luni, 22 mai, la sediul colegiului. A fost realizat de o echipă de profesori ai instituției – Corina Dominte, Rodica Belța și Bogdan Mihai Dranca, în colaborare cu Carmen Bocăneț, Elisabeta Bucaciuc-Mracica, Costică Costan, Sofia Grigoreanu, Gabriel Hacman, Florin Moraru, Iulia Murariu și Dan Popescu – și a apărut cu sprijinul Editurii Accent Print din Suceava, director Cătălin Epure.

Activitatea a fost organizată în cadrul ”Anului Ciprian Porumbescu”, în parteneriat cu Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava și s-a desfășurat în format hibrid.

Evenimentul a fost moderat de asistent universitar dr. Iulia Sîrghi-Covalciuc, jurnalist. Dicționarul este dedicat Colegiului Național ”Ștefan cel Mare” din Suceava, primul liceu românesc din Bucovina, și se vrea a fi un summum de repere ale ethosului ștefanist.

Despre volum au vorbit prof.univ.dr. Mircea A. Diaconu, prorector cu activitatea didactică și asigurarea calității din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava și prof.univ.dr.hab. Florin Pintescu, decanul Facultății de Istorie și Geografie Suceava.

Au rostit alocuțiuni directorul colegiului, profesorul Dan Popescu, și rectorul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava, prof.univ.dr.ing. Valentin Popa. Profesorul preot Lucian Tablan-Popescu a introdus audiența în atmosfera Sucevei din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mai precis în anii în care Ciprian Porumbescu studia la Gimnaziul Superior Imperial-regal Greco-oriental din Suceava, colegiul național de astăzi. Au luat apoi cuvântul coordonatorii dicționarului – profesor Rodica Belța, profesor Corina Dominte, bibliotecarul colegiului și profesor Bogdan Mihai Dranca. Din partea Consiliului Județean Suceava a vorbit vicepreședintele Niculai Barbă, absolvent al colegiului, promoţia 1981, clasa profesor Gheorghe Marchitan.

Corala de fete ”Ciprian Porumbescu” din cadrul colegiului a interpretat ”Tatăl nostru”, de Ciprian Porumbescu, sub bagheta dirijorului profesor preot Lucian Tablan-Popescu, în cadrul momentului comemorativ desfășurat în Capela ”Ștefan cel Mare și Sfânt” a colegiului. Slujba a fost oficiată de un sobor de trei preoți – Gheorghe Hostiuc, Florin Hostiuc și Gabriel Herea.

O expoziție de carte cu lucrări publicate de profesori și absolvenți ai colegiului și o expoziție de grafică, semnată de Letiția Cibotariu, din clasa a XI-a A, au fost organizate în cancelaria colegiului.

Partea a doua a evenimentului a fost dedicată profesorilor și absolvenților reputatului colegiu, prezenți în Aula ”Simion Florea Marian” sau aflați în mediul online. (O. N.)

 

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …