FOTO – Ce au mâncat pacienții Spitalului Județean Suceava vineri și sâmbătă dimineață
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Suceava a făcut publice vineri, 3 februarie, mai multe fotografii cu meniurile servite pacienților la micul dejun, prânz și cină. De asemenea, SJU a publicat și fotografii cu micul dejun oferit sâmbătă dimineață.




Reamintim că SJU a transmis vineri un comunicat prin care a răspuns unor comentarii și imagini ”care circulă în mediul online, referitoare la mâncarea de la Spitalul Județean Suceava”.
”Oamenii trebuie să înțeleagă că mâncarea din spital, cantitatea și necesarul de nutrienți sunt stabilite de către un medic dietetician după anumite norme, trebuie respectate anumite principii alimentare de dietetică și nutriție, în funcție de patologiile pacienților internați. Aceeași mâncare este servită și personalului medical. Nu avem meniuri preferențiale”, a transmis purtătorul de cuvânt al Spitalului, dr. Dan Teodorovici.
Comunicatul de vineri dimineață a fost însoțit de mai multe fotografii cu caserole cu mâncarea oferită pacienților la sărbători (Paști, Crăciun, Revelion), meniul fiind atunci la fel și pentru pacienți și pentru cadrele medicale. ”În nici un caz fake-news”, a subliniat dr. Teodorovici.
Totodată, meniul zilnic pentru pacienții și medicii din Spitalul Județean poate fi consultat pe site-ul Spitalului (la adresa https://spitaluljudeteansuceava.ro/meniuri-saptamanale). (O.S.)
