Fotbalul rural din Bucovina – subiectul unui amplu reportaj în revista “Football Weekends”: “Faceţi-vă o favoare şi mergeţi în Bucovina! Nu veţi regreta”

Jurnalistul britanic Peter Miles a publicat în ediţia din luna martie a revistei un reportaj pe şase pagini despre Bucovina şi fotbalul de aici. 11 britanici şi un norvegian au luat contact cu sportul rege de la noi, toamna trecută, cu prilejul primului episod “Football in Heaven”. Au asistat la cinci meciuri de fotbal, s-au plimbat cu mocăniţa la Moldoviţa şi au gustat din sarmale şi din tochitura de mistreţ. Indemnul pentru cei care intenţionează să ia parte la episodul doi îl dă chiar Peter, în articolul de mai jos: “Faceţi-vă o favoare şi mergeţi în Bucovina! Nu veţi regreta”  

Fotbalul din Bucovina a ajuns să fie cunoscut în Marea Britanie şi nu numai. A ieşit din anonimat graţie jurnalistului Peter Miles, care a publicat în ediţia din luna martie a revistei Football Weekend, un reportaj pe şase pagini despre fotbalul din judeţul Suceava. Peter a luat contact cu sportul rege de la noi, toamna trecută, cu prilejul primului episod “Footbal in Heaven”, un proiect iniţiat de jurnalistul sucevean Emanuel Roşu, în parteneriat cu AJF Suceava şi Consiliul Judeţean. In aproape patru zile petrecute în Bucovina, cei 12 oaspeţi, 11 britanici şi un norvegian, au asistat la cinci meciuri de fotbal, s-au plimbat cu mocăniţa la Moldoviţa şi au gustat din sarmale şi din tochitura de mistreţ. Indemnul pentru cei care intenţionează să ia parte la episodul doi: “Faceţi-vă o favoare şi mergeţi în Bucovina! Nu veţi regreta”. Citiţi în continuare articolul publicat în “Football Weekends”.

“E puţin ciudat. Aştepţi ani întregi până să găseşti pe cineva care să organizeze un tur al stadionelor în România şi, dintr-odată, în doar câteva săptămâni, te trezeşti că iei parte la două tururi în această ţară. Al doilea avea să fie în minunata Bucovină, regiunea din nord-estul ţării, aproape de graniţa cu Ucraina, la nord. Evenimentul a fost promovat ca “Fotbal în Rai” (Football în Heaven).

Această parte nedescoperită a României ar fi fost greu de vizitat în anii trecuţi, din cauza modernizării în valoare de milioane de euro aeroportului “Stefan cel Mare” din Suceava. Abia în 2013, compania aeriană Wizz Air a adăugat Suceava pe harta rutelor sale.

Organizatorul acestei aventuri în munţii Carpaţi a fost Emanuel Roşu, un corespondent al fotbalului mondial, care, alături de preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal, Ciprian Anton, le-a facilitat accesul vizitatorilor în zonă.

Aceştia ne-au pus la dispoziţie în mod gratuit un microbuz care i-a aşteptat la aeroport pe cei 11 vizitatori, vineri după-amiază. Tot acolo, am fost întâmpinaţi de către jurnaliştii locali Dănuţ Chidoveţ şi Daniel Vatamanu.

Inainte de a asista la primul meci, am făcut un popas turistic la Mănăstirea Dragomirna, construită în secolul XVI-a. Amenajată ca o fortăreaţă, este una dintre cele mai ieşite din comun construcţii religioase din zonă.

Am ajuns cu întârzire pe stadionul “Vasilică Onofrei” din Adâncata, dar când eşti însoţit de “prezidentele” fotbalului local, startul unui meci poate fi amânat chiar şi 25 de minute. Terenul nu este chiar aşa mare, are doar câteva bănci pe partea dreaptă, precum şi o cabină.

In România sunt tot felul de mâncăruri delicioase, care trebuie gustate. Gazdele ne-au oferit gratis platouri cu aperitive, pâine şi băutură (inclusiv whiskey şi brandy), atât nouă, cât şi celorlaltor persoane care au luat parte la meci.

Până şi oaspeţii au fost omeniţi de către cei din Adâncata, acest obicei având loc după fiecare meci jucat acasă de către Viitorul.

Ne-am întors la Suceava pentru a ne caza la hotel. Am poposit la Hotelul Continental, de trei stele, de pe strada Mihai Viteazu, unde o cameră costă 28 de lire sterline pe noapte, micul dejun fiind inclus.

De parcă ospăţul de la Adâncata nu a fost de ajuns, câţiva dintre noi au optat pentru o prăjitură / cafea / bere / cocktail la restaurantul Centru Vechi din apropiere. Acolo, l-am cooptat şi pe ultimul membru al echipei, vikingul Marius Helga, un fanatic din Tromso, care a îndurat o călătorie de 14 ore pentru ajunge la noi de la Oslo. După un mic dejun acceptabil am plecat la stadionul Areni, teren pe care-şi desfăşoară meciurile de acasă echipa Foresta Suceava. Acolo a avut loc partida cu UTA Arad, care a călătorit nouă ore şi peste 350 de mile, tocmai din vestul României, pentru a ajunge la Suceava. Biletele au costat zece lei (1,9 lire) şi puteau fi cumpărate de la chioşcul din faţa stadionului.

Stadionul pare a fi din anii ’60, construit din bucăţi de beton, iar recent a fost montate o tabelă electronică şi câteva scaune din plastic pentru a da impresia de modernitate. Chiar au fost văruite şi tribunele în culorile clubului, galben şi verde, în final stadionul arătând acceptabil.

Foresta s-a confruntat în ultima perioadă cu probleme financiare şi avea nevoie disperată de victorie. Gazdele au trecut la conducere, în faţa a 700 de spectatori, înainte ca UTA să înscrie rapid două goluri, chiar înainte de pauză, al doilea cu o lovitură monumentală de cap din centrul careului. Foresta s-a chinuit în partea a doua şi a reuşit să egaleze, lăsând impresia că punctele se vor împărţi, însă UTA a marcat din nou la ultima fază a meciului.

Tochitura de mistreţ şi plimbarea cu Mocăniţa de la Moldoviţa

Am plecat din nou la drum spre munţii Carpaţi, unde am luat parte la cel de-al treilea meci dintre Victoria Vatra Moldoviţei şi echipa de rezerve a Forestei.

Pe drum, ne-am întâlnit cu un tren, vechi din 1953, care circulă pe câteva mile, într-un peisaj de poveste, traseul încheindu-se la Argel.

Pe marginea căii ferate, există o pădure deasă, iar la destinaţie se află o cabană din lemn, unde se poate servi inclusiv carne de mistreţ şi gogoşi, doar cu trei lire.

Ce se poate spune despre terenul celor de la Vatra Moldoviţei?

E poziţionat într-o vale, înconjurat de copaci înalţi, loc în care urletele de urs nu ar fi ceva neobişnuit. In spatele unei porţi, se pot vedea munţii. Terenul era vizibil ud şi până şi vestiarele erau inundate. Bineînţeles, aici nu este Anglia şi meciul s-a jucat fără nicio problemă, cu un public nu prea numeros. Tribuna este formată din mai multe bănci, situate pe marginea drumului DN17, iar maşinile trec la doi paşi de spectatori. Unii dintre şoferi chiar încetinesc pentru a trage cu ochiul către stadion. Este un loc bun de vizionat meciul, dar şi periculos. După ce am ratat 15 minute din meci din cauza peisajului, atenţia ne-a fost atrasă de un bătrânel slab şi cu barbă, încălţat cu cizme de cauciuc, care se plimba de-a lungul terenului şi făcea gălăgie. Meciul a fost de slabă calitate şi s-a terminat cu un singur gol, marcat în repriza a doua de gazde.

Am continuat călătoria spectaculoasă prin munţi, iar spre seară am ajuns în staţiunea de ski Vatra Dornei. Ne-am cazat la pensiunea Casa di David, de pe strada Gării, unde am plătit 23 de lire pe noapte. Aici am savurat o cină ca la carte şi un mic dejun pe măsură. Câţiva dintre noi au  ales să meargă la somn, iar alţii au mers la bere pe strada principală. Vântul a bătut întrega noapte şi a vâjâit pe la geamuri. Dimineaţă, câţiva dintre noi au mers într-o plimbare, prin acest oraş splendid, apoi ne-am întâlnit cu toţii la microbuz pentru a ne îndrepta spre primul meci al zilei de duminică. Am ajuns pe stadionul echipei de Liga a V-a Vânătorul Dorna Candrenilor pe o ploaie şi o temperatură de -2 grade Celsius. Căldura cu care ne-au primit gazdele, cu bufet suedez şi o pălincă foarte tare, ne-a făcut însă să rezistăm. Stadionul era la un nivel înalt, fiind construit în urmă cu trei ani de zile. Vânătorul se află în fruntea clasamentului şi a învins cu 3-2 pe Sporting Poieni Solca.

 “Un meci de fotbal desprins parcă din «Stăpânul inelelelor»”

Toată lumea s-a întors la microbuz, să se încălzească şi apoi am coborât munţii spre Pojorâta. Echipa gazdă, Bucovina Pojorâta, a suferit un faliment în urmă cu câteva sezoane, iar în prezent e înscrisă în Liga a IV-a.

Stadionul seamănă cu cele din Rijeka, Imotski şi Triesenberg. Băncile de rezerve sunt situate sub o căbănuţă de lemn, din care am văzut meciul. Ne-am uitat la un meci de fotbal desprins parcă din seria de filme <<Stăpânul inelelelor>>. Gazdele au pregătit un program de meci, întins pe patru pagini. Bucovina Pojorâta nu s-a întrebuinţat pentru mult şi a câştigat cu 2-0 în faţa celor de la Somuzul Preuteşti, iar reprezentanţii clubului din Pojorâta au insistat să servim o felie de tort la sfârşitul meciului.

Ultima seară am petrecut-o la Hotelul Continental, în Suceava. Emi şi Ciprian s-au întâlnit cu noi a doua zi, dimineaţă, pentru un tur rapid al Cetăţii de Scaun a Sucevei, înainte de a ne lăsa la aeroport.

Gazdele noastre au fost magnifice, precum şi itinerariul pe care ni l-au pregătit. Deja se vorbeşte despre un nou episod «Footbal in Heaven» în 2018. Faceţi-vă o favoare şi mutaţi raiul pe pământ! Nu veţi regreta!

In urma cu câţiva ani, un rocker american cu părul lung cânta «This could be just like living in paradise». Dacă ar petrece câteva zile într-un loc atât de minunat, ar spune la fel şi despre frumoasa Bucovină. La întoarcea în Anglia, am fost aşteptaţi de apropiaţi, iar noi cântam «Nu vrem să ne întoarcem acasă»”. (Traducere şi adaptare: Bianca RUSTI)