Thursday , March 28 2024

Fostul senator Haucă și-a ridicat un palat într-o pădure lângă Iași. Garda Forestieră Suceava i-a făcut sesizare penală

Garda Forestieră Suceava susține că fostul parlamentar rădăuțean Teodor Haucă a ridicat o impozantă casă în pădurea Bucium, de lângă Iași, fără să respecte autorizațiile pe care le-au eliberat ei. Domeniul, considerat unul dintre cele mai spectaculoase din Iași, se întinde pe o suprafață de 20 de mii metri pătrați de fond forestier, fiind înconjurat integral cu un gard de beton înalt de trei metri. In locul celor două locuințe de câte 200 metri pătrați aprobate, Haucă a construit o singură clădire, cu o suprafață mult mai mare, a amplasat încă o clădire pentru care nu deținea acordurile necesare, iar suprafața cumulată a aleilor de acces amplasate o depășește pe cea aprobată. De asemenea, arborii rămași pe suprafața respectivă au fost toaletați, transformând practic pădurea într-un parc, cu afectarea majoră a funcțiilor ecologice inițiale, spun reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava u „E ceva dirijat, de cine și cum?”, se întreabă Haucă  

colaj hauca

Fostul senator sucevean Teodor Haucă este cercetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași în urma unei sesizări depuse de Garda Forestieră. Conform “Ziarului de Iași”, în urma unui control realizat la zilele trecute, inspectorii au descoperit că în pădurea Bucium de lângă Iași, proprietarul unei suprafețe de circa două hectare de fond forestier a încălcat condițiile în care i s-a aprobat amplasarea a două construcții pe terenul deținut. „În locul celor două locuințe de câte 200 metri pătrați aprobate, acesta a construit o singură clădire, cu o suprafață mult mai mare, a amplasat încă o clădire pentru care nu deținea acordurile necesare, iar suprafața cumulată a aleilor de acces amplasate o depășește pe cea aprobată. De asemenea, arborii rămași pe suprafața respectivă au fost toaletați, transformând practic pădurea într-un parc, cu afectarea majoră a funcțiilor ecologice inițiale”, a precizat Mihai Gășpărel, inspector șef la Garda Forestieră Suceava.hauca palat 3

Deși reprezentanții Gărzii Forestiere nu au dorit să spună numele proprietarului, reporterii au reușit să afle pe surse identitatea acestuia. Fostul senator sucevean Teodor Haucă este găsit responsabil pentru că și-a împrejmuit cu gard masiv suprafața deținută, deși acest lucru este interzis de legislația silvică. Cei de la Gardă menționează și faptul că acest lucru a împiedicat și accesul personalului de la Ocolul Silvic cu care are contract de asigurare a serviciilor silvice. Pentru faptele constatate s-a depus la instituțiile abilitate o sesizare penală, urmând ca instanța de judecată să dispună în cauză. „Avizul nostru este dat pentru două locuințe private, însă acolo s-a construit o singură locuință pe o suprafață de 600 de metri pătrați. Noi am înaintat sesizare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași și așteptăm de la Primăria Iași să ne trimită autorizațiile pe care le-au dat ei, dar vedem că este un blocaj acolo”, a menționat și Aurel Dumitriu, șef serviciu la Garda Forestieră Suceava.

Un domeniu de mare lux, evaluat la 3-5 milioane de euro

Pe o suprafață de 20 de mii metri pătrați de fond forestier, Teodor Haucă și-a amenajat lângă Iași un mic paradis. Intreaga suprafață de teren este împrejumuită integral cu un gard de beton, înalt de trei metri. Numai construcția gardului presupune costuri de neimaginat. Conform bzi.ro, domeniul este format dintr-o clădire principală, secondată de mai multe dependințe la fel de somptuoase. După cum spun vecinii, proprietarul a amenajat și o mică grădină botanică, aranjamentul peisagistic fiind spectaculos. Curtea este formată din parcele întregi de gazon, aranjamente florale și copaci înalți.

hauca palat 5
Foto: bzi.ro

Fostul senator Haucă ar fi achiziționat terenul în urmă cu mai mulți ani, când amplasamentul era folosit pe post de groapă de gunoi.  Intrebat de reporterii ieșeni, el a refuzat să spună câți bani a cheltuit cu amenajarea domeniului. Conform estimărilor, un asemenea ansamblu poate valora între trei și cinci milioane de euro.

La o primă vedere, așa cum se poate observa și în fotografiile realizate de bzi.ro, pe lângă casa principală, au fost construite mai multe anexe locuibile. Conform datelor cadastrale, întregul domeniu se află pe tarlaua 162, parcela 106, aflat în evidențele Ocolului Silvic Ciurea – Iași. La un preț de 50 de euro pe metru pătrat, numai terenul valorează un milion de euro. Dacă mai punem la socoteală construcțiile și finisajele, se mai adaugă câteva milioane de euro. Nu în ultimul rând, numai costurile de întreținere  pentru un asemenea domeniu se ridică lunar la sume amețitoare.

Ce spune fostul parlamentar

La rândul său, fostul om politic rădăuțean Teodor Haucă a declarat pentru “Ziarul de Iași” că, în opinia sa, cei de la Gardă au făcut un abuz. „În primul rând sunt proprietar. În al doilea rând, au făcut un abuz, au interpretat greșit legea. Eu sunt în contencios administrativ, în Ministerul Mediului. La mine, suprafața pe care au găsit-o ei în neregulă, cu aparaturile lor, este foarte mică. Eu am scos pe 400 metri pătrați, două parcele pe care le-am unit și am construit pe ele. Care este abaterea? E ceva dirijat, de cine și cum?”, se întreabă Teodor Haucă.

“Obiectiv de Suceava” a anunțat în iunie 2016 faptul că fostul senator PD Haucă și afaceristul italian Renato Del Gatto, cel care acum 15 – 20 de ani făcea tot felul de afaceri ciudate prin Suceava, au fost trimiși în judecată de DNA într-un  dosar ce îl vizează pe judecătorul ieșean Dan Anton. Haucă este acuzat că a încercat să intervină pentru a scăpa de închisoare niște contrabandiști cu țigări, în timp ce Del Gatto ar fi oferit bani pentru a-i fi facilitată intrarea și dezvoltarea unor investiții în infrastructură pe piața din Republica Moldova. (O.S.

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …

3 comments

  1. Mititelul de e, cum incearca trepadusii astia sa-l barfeasca si mai ales sa-l atace. Mi-as baga si eu un C.V. ca si paznic cu scoala generala , dar inimos foc, la filantropul Japca. Taci ma , nu fa basca de nenea, ca a facut Servicii incomensurabile tarii.

  2. Sigur ca e un lucru elegant si frumos sa iti faci o casa imensa, din banii de pe anabolizante, din spaga si din traficul de influenta pe care l-a facut toata viata tovarasul Hauca. Noi aialalti, care respectam legea ne suparam ca prostii. Asa ne trebuie daca nu suntem prieteni cu judecatorul Anton, cu procuroarea Prelipceanu si nu stim sa furam de la stat cu atata talent. De altfel si casa de la Sucevita tot ilegal a fost ridicata. Un alt lucru frumos facut de nea Teo. Sa-i fie de coliva toate

  3. De asta merge Romania cum merge , pentru ca daca cineva face ceva frumos si bun , imediat se gasesc tot felul de trepadusi care cauta nod in papura . Mai bine ramanea groapa de gunoi si se foloseau romi de ea decat sa fie un splendit peisaj . Dar cui sa-i spui asta ?