Friday , March 29 2024

Fostul șef al IŞJ Suceava Mihai Vitcu a donat casa părintească din satul Ibănești-Botoșani, pentru a găzdui o bibliotecă sau un muzeu

Profesorul Mihai Vitcu, fost inspector școlar general al IŞJ Suceava, a făcut recent un gest mărinimos, apreciat atât de cei care îl cunosc, dar mai ales de oamenii din satul său natal-Ibănești, județul Botoșani. Dascălul a oferit domeniului public spre donație casa părinților săi, o anexă și terenul aferent, în suprafață de 3.540 metri pătrați, cât și bunuri imobile, cu condiția ca locuința să găzduiască o instituție de cultură.

Potrivit știri.botoșani.ro, Primăria Comunei Ibănești a aprobat în ședinta extraordinară din data de 23 noiembrie a.c. oferta de donație a profesorului din Fălticeni, Mihai Vitcu, care a vrut să-și arate în acest fel respectul pentru localitatea natală și pentru memoria părinților săi.

Primarul comunei Ibănești, Romică Magopeț, a spus că părinții profesorului erau oameni gospodari, simpli și cu o spiritualitate profundă care au făcut eforturi deosebite ca să-și țină cei trei băieți la școală. ”Din puținul câștigat prin agricultură, familia Vitcu și-a susținut copiii în tot ceea ce înseamnă studiu, ajungând astfel coloanele de bază ale Ibăneștiului, cu care ne mândrim negreșit. Alături de frații săi, oameni de mare valoare ai țării, Mihai Vitcu a hotărât să doneze pământul natal domeniului public al comunei Ibănești. Proiectul de Hotărâre privind acceptarea donației a fost votat. Mulțumim, încă o dată, domnului profesor Vitcu Mihai, cât și întregii familii pentru acest gest generos. Prin această donație evidențiați cât de mult prețuiți satul natal, Ibănești!”, a precizat edilul comunei Ibănești, citat de știri.botoșani.ro.

Mihai Vitcu s-a născut și a copilărit în comuna Ibănești, iar de zeci de ani locuiește în municipiul Fălticeni. Profesorul a precizat că își dorește ca în viitor gospodăria părintească să găzduiască o instituție de cultură, o bibliotecă sau un muzeu. El a mai spus că nu a făcut o evaluare a bunurilor donate. (O. N.)

Vezi si

Femeie de 82 de ani, internată la Neurochirurgie după ce a fost lovită în cap de un panou publicitar, la Gura Humorului

O femeie de 82 de ani a ajuns în cursul dimineții de vineri la UPU …