Thursday , April 25 2024

Fostul şef al Gărzii de Mediu Suceava a scăpat de puşcărie

garda de mediu 012

 Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat definitiv în cazul Adrian Căşuneanu, apreciind că prima sentinţă de condamnare la doi ani şi jumătate cu executare va fi suspendată u el va trebui să plătească însă, împreună cu ceilalţi trei inculpaţi în dosarul achiziţionării sediului Gărzii de Mediu din Suceava, patru miliarde de lei, plus dobânzile aferente

Luni, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie dar şi cele ale fostului comisar regional al Gărzii de Mediu Suceava, Adrian Căşuneanu respectiv Valeriu Cornel Oprescu, împotriva sentinţei penale din 12.12.2011 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti pe care o casează în parte. In rejudecare, a fost înlăturată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor pe o durată de 3 ani aplicată lui Valeriu Cornel Oprescu. Un alt inculpat, Florin Costică Olaru a primit 1 an şi 6 luni închisoare. Pavel Pădure a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare.
Curtea de Apel Bucureşti a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni aplicată lui Adrian Căşuneanu şi fixează termen de încercare de 5 ani pentru acesta. Pe durata termenului de încercare, Adrian Căşuneanu trebuie să se supună mai multor măsuri de supraveghere – va trebui să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava; va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; va comunia şi va justifica schimbarea locului de muncă; – va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Pe durata termenului de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, se suspendă în ceea ce îl priveşte şi executarea pedepselor accesorii. Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate Valeriu Cornel Oprescu, Florin Costică Olaru şi Pavel Pădure, pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 lunii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, susdendându-se şi executarea pedepselor accesorii.
Cei patru condamnaţi trebuie să plătească Ministerului Mediului şi Pădurilor patru miliarde de lei vechi, plus dobânda de la comiterea faptelor, până la achitarea prejudiciului
Chiar dacă au scăpat de închisoare, cei patru inculpaţi nu au scăpat de plata despăgubirilor civile. Instanţa bucureşteană a admis în parte acţiunea civilă promovată de Ministerul Mediului şi Pădurilor şi i-a obligat în solidar toţi cei patru inculpaţi la plata sumei de 397.430 lei RON cu dobânda legală de la data comiterii faptelor şi până la data achitării prejudiciului, către partea civilă, reprezentând daune materiale. S-a menţinut de asemenea măsura sechestrului asigurator dispusă în cursul urmăririi penale asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui Florin Costică Olaru. S-a dispus totodată luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui Pavel Pădure, Valeriu Cornel Oprescu şi Căşuneanu Adrian până la concurenţa sumei datorate părţii civile, în vederea achitării prejudiciului.
La sfârşitul anului 2011, Adrian Căşuneanu a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 5 la 2 ani şi 6 luni de închisoare, cu executare, pentru abuz în serviciu în formă calificată, interzicându-i-se o serie de drepturi pe o durată de patru ani. Judecătoria bucureşteană i-a mai judecat în acelaşi dosar pe ceilalţi trei inculpaţi, Valeriu Cornel Oprescu, Florin Costică Olaru şi Pavel Pădure, dintre aceştia, la prima instanţă fiind condamnat doar Oprescu, la un an şi jumătate de închisoare. Incă de atunci, valoarea daunelor era stabilită la 397.430 de lei.
Instanţa a mai decis să-i achite pe inculpaţii Florin Costică Olaru şi Pavel Pădure
In luna octombrie a anului 2008, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a lui Adrian Căşuneanu, comisar regional al Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Regional Suceava , Florin Costică Olaru, Pavel Pădure, Valeriu Cornel Oprescu, preşedintele Comisiei de negociere din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Regional Suceava, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că la data de 29 septembrie 2006, Adrian Căşuneanu, în calitate de comisar regional al Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Regional Suceava, a dispus achiziţionarea de la Pavel Pădure, a unui imobil situat în satul Bulai, comuna Moara, judeţul Suceava, ce urma să fie folosit drept sediu pentru Comisariatul Regional Suceava şi Comisariatul Judeţean Suceava al Gărzii Naţionale de Mediu, cu suma de 1.780.900 lei noi, cu încălcarea prevederilor legale. La data de 6 septembrie 2006, acest imobil fusese cumpărat de către Pavel Pădure cu suma de 600.000 lei noi, prin intermediul lui Florin Costică Olaru.
O afacere care nu a mirosit bine încă de la început
Ziarul „Obiectiv de Suceava” a anunţat încă din primele zile ale anului 2007, că în afacerea achiziţionării sediului nou al Gărzii de Mediu s-a tras un adevărat tun imobiliar. Garda Regională de Mediu Suceava se mutase în casă nouă în penultima zi a anului 2006, în clădirea fostului sediu al firmei RESTACO SRL Suceava, amplasat pe bulevardul Sofia Vicoveanca, la ieşirea din municipiul reşedinţă de judeţ, către Fălticeni, peste drum de terenurile de la METRO, pe raza comunei Moara.
Contractele de vânzare cumpărare încheiate între proprietarul iniţial şi instituţia statului vorbeau de la sine despre modul în care s-a derulat afacerea. In numai trei săptămâni, un imobil achiziţionat cu 6 miliarde de lei vechi a fost vândut Comisariatului Regional Suceava al Gărzii de Mediu cu aproape 18 miliarde, adică de trei ori mai scump. Clădirea cu pricina fusese construită ca sediu al firmei RESTACO iar în anul 2004, Mihai Bradu, patronul acestei societăţi a vândut clădirea cu terenul aferent către Maticiuc Ion, Ene Marcel şi Roibu Constantin, prin mandatarul Dumbravă Gheorghe, domiciliat în municipiul Bucureşti, Aleea Teiul Doamnei, nr. 10, pentru suma de 200.000 de euro. Vreme de doi ani, clădirea şi suprafaţa de teren aferentă au stat în proprietatea familiilor Roibu şi Maticiuc până când aceştia au găsit în toamna anului 2006, cumpărători pentru proprietatea lor de la Suceava. Este vorba despre un om de afaceri din Bacău, Pavel Pădure, care a cumpărat pentru 600.000 RON (şase miliarde de lei vechi) proprietatea. In numai trei săptămâni, Pădure a găsit şi cumpărătorul cel mai potrivit – Comisariatul Regional al Gărzii de Mediu Suceava. Astfel, în data de 29 septembrie 2006, în faţa notarului public Mihai Curcă, se semnează contractul de vânzare – cumpărare cu numărul 1124, între Pădure Pavel şi conducerea Comisariatului Regional al Gărzii de Mediu Suceava. Preţul tranzacţiei – 1.780.900 lei RON (17,8 miliarde lei vechi), de trei ori mai mult decât plătiseră soţii Pădure cu trei săptămâni înainte familiilor Roibu şi Maticiuc, pentru acelaşi teren cu clădirea aferentă. La data de 29 decembrie 2006, Comisariatul General al Gărzii de Mediu s-a mutat în casă nouă. (Neculai ROSCA)
 

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …