Saturday , April 20 2024

Fostul primar din Todireşti a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru că a pus mâna ilegal pe o bucată de pământ

Gheorghe Rudnic, fost primar al comunei Todireşti, şi Gheorghe Sveduneac, actual angajat al Primăriei din Todireşti, au fost trimişi în judecată pentru că au complotat pentru ca primul să intre ilegal în posesia a peste 1.600 de metri pătraţi de teren. Dacă primul a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, cel de-al doilea a scăpat doar cu şase luni de închisoare cu suspendare

 

palatul de justitie Suceava [800x600]

Curtea de Apel Suceava a judecat apelurile declarate de inculpaţii Gheorghe Rudnic şi Gheorghe Sveduneac împotriva sentinţei penale din 29 iunie 2016 a Judecătoriei Suceava. Astfel, judecătorii suceveni l-a condamnat pe inculpatul Gheorghe Rudnic la un an de închisoare cu suspendare, având un termen de încercare de trei ani, pentru comiterea infracţiunilor de fals în declaraţii, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, în timp ce inculpatul Gheorghe Sveduneac s-a ales cu şase luni de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi abuz în serviciu. Decizia magistraţilor suceveni este definitivă.
Amintim că la începutul lunii februarie 2016, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Gheorghe Rudnic şi Gheorghe Sveduneac pentru comiterea infracţiunilor de fals în declaraţii, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi abuz în serviciu contra intereselor persoanei.
Inculpatul Gheorghe Rudnic, fost primar al comunei Todireşti, este acuzat că a contrafăcut semnăturile membrilor comisiei locale Todireşti (B.P., B.C. şi Z.I.) de pe procesul verbal de stabilire a vecinătăţilor întocmit la data de 22 ianuarie 2009 de către inculpatul Gheorghe Sveduneac, înscris pe care l-a folosit anterior la Comisia judeţeană de fond funciar Suceava şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Suceava, în baza căruia a obţinut dreptul de proprietate asupra unei parcele.
De asemenea, la data de 20 februarie 2009 a declarat în fals în faţa secretarului comunei Todireşti, faptul că este proprietarul unei parcele de teren pe care o revendică, în suprafaţă de 1.632 de metri pătraţi, situată pe raza satului Todireşti. Declaraţia a fost dată în scopul producerii de efecte juridice la Comisia comunală de fond funciar a comunei Todireşti.
Acest teren a aparţinut în realitate defuncţilor V.T. şi G.B., care l-au deţinut în baza unor titluri de proprietate, ambii decedaţi la data când inculpatul Gheorghe Rudnic a cerut reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului. Printr-o cerere de înscriere înregistrată la OCPI, a declarat în fals că este proprietarul parcelei de teren în litigiu, solicitând intabularea dreptului de proprietate.
Acelaşi inculpat l-a instigat pe inculpatul Gheorghe Sveduneac să întocmească în fals mai multe înscrisuri prin care să ateste că inculpatul Gheorghe Rudnic este proprietar al unei parcele în suprafaţă de 0,16 hectare în locul numit „Vatră Sat”, teren agricol pe care inculpatul Gheorghe Rudnic l-ar fi avut în proprietate până la colectivizare şi cu care s-ar fi învecinat în partea de sud, respectiv de stabilire a vecinătăţilor acelui teren, pe care le-a folosit ulterior la Comisia judeţeană de fond funciar Suceava şi OCPI Suceava, în baza cărora a obţinut dreptul de proprietate asupra parcelei în litigiu.
Totodată, cunoscând că o factură fiscală era emisă în fals în numele SC A.S. SRL Todireşti, inculpatul a folosit acest înscris împreună cu declaraţia lui I.T. din comuna Todireşti şi a unui proces verbal de stabilire a vecinătăţilor întocmit de către inculpatul Gheorghe Sveduneac, la OCPI, susţinând astfel că este proprietarul parcelei de 1.632 de metri pătraţi şi a clădirii aferente, solicitând şi obţinând întabularea dreptului de proprietate asupra acestei parcele.
In sarcina inculpatului Gheorghe Sveduneac s-a reţinut că, în calitate de angajat al Primăriei Todireşti, a întocmit în fals o anexă a unui înscris oficial ce a fost înaintată Comisiei judeţene de fond funciar Suceava şi care a fost validată de această instituţie publică. Inculpatul a falsificat această anexă prin contrafacerea semnăturilor membrilor comisiei locale de fond funciar Todireşti, respectiv P.B., C.B. şi I.Z. De asemenea, la data de 24 februarie 2009, a întocmit în fals înscrisul sub semnătură privată intitulat „declaraţie” pentru numitul I.T., prin care se atesta faptul că inculpatul Gheorghe Rudnic este proprietar al unei parcele în suprafaţă de 0,16 hectare în locul numit „Vatră Sat”, teren agricol pe care fostul primar Rudnic l-ar fi avut în proprietate până la colectivizare şi cu care s-ar fi învecinat în partea de sud, menţionând în cuprinsul său seria şi numărul actului de identitate aparţinând altei persoane, nu cea a titularului V.T.
In îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, la data de 22 ianuarie 2009, Sveduneac a întocmit în mod defectuos procesul verbal de stabilire a vecinătăţilor pentru parcela în litigiu, în sensul în care l-a încredinţat inculpatului Gheorghe Rudnic, care urma să se deplaseze la membrii comisiei pentru a fi semnat, dându-i acestuia posibilitatea de a contraface semnăturile membrilor comisiei. (Dănuţ ZUZEAC)
 

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …