Monday , May 13 2024

Fostul executor judecătoresc Cezar Tugui vrea să scape din pușcărie invocând un recurs în casație

Prevederile noului Cod Penal permit acest demers la Inalta Curte de Casație și Justiție, în anumite condiții, stabilite prin noul Cod de procedură penală. Luna trecută, un demers similar, inițiat de partenerul său de afaceri – fostul director al MES Suceava, Dumitru Duduman – nu a avut sorți de izbândă. In procesul în care cei doi au fost judecați în urma unei anchete DNA, Dumitru Duduman a primit 6 ani de închisoare cu executare, iar Cezar Tugui 5 ani de privare de libertate. Amândoi sunt acum în penitenciar

tugui [800x600]

Cezar Tugui, fostul executor judecătoresc trimis în pușcărie împreună cu fostul director al SC MES SA Suceava, Dumitru Duduman, pentru trimiterea deliberată spre faliment a fostei Intreprinderi de Mașini Unelte Suceava (IMUS), a depus la Inalta Curte de Casație și Justiție o acțiune de recurs în casație. Dacă judecătorii Curții Supreme vor considera că acest recurs este justificat, Cezar Tugui ar putea scăpa de executarea pedepsei de 5 ani de închisoare la care a fost condamnat. Antecedentele în acest dosar nu îi sunt favorabile lui Cezar Tugui pentru că în a doua parte a lunii ianuarie a.c., (pe 17 ianuarie 2017, n.r.), Curtea Supremă a respins ca nefondat recursul în casație formulat de Dumitru Duduman, fostul director al defunctei SC MES SA Suceava, complice în afacerea MES, aflat și el acum în penitenciar. Dosarul de recurs în casație înaintat de Cezar Tugui a fost depus du­pă ce lui Dumitru Duduman judecătorii ICCJ nu i-au acordat nicio șansă. Mai precis, pe data de 7.02. 2017. In ziua următoare, pe data de 8 februarie a.c., s-a cerut și s-a admis declarația de abținere formulată de jude­că­toarea de la ICCj desemnată să judece soli­citarea lui Cezar Tugui, cauza a fost trimisă din nou pentru repartizarea aleatorie a magistraților, care vor trebui să o judece și s-a fixat un nou termen de judecată pentru data de 16.03.2017.

In ce condiții se poate accepta recursul în casație

Recursul în casație este permis de articolul 436 din Noul Cod de Procedură Penală (NCPP). Potrivit acestuia, pot formula cereri de recurs în casație procurorul, inculpatul – în ceea ce privește latura penală și latura civilă, împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, etc.. Potrivit articolului 438 din NCCP, cazurile în care se poate face recurs în ca­­sație sunt complet descrise: “In cursul jude­cății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente; inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută în legea penală; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”. La al doilea alineat al articolului 438 din NCPP se precizează că acele cazuri prevăzute la primul alineat pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. Se precizează de asemenea că în cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Partenerului de afaceri al lui Cezar Tugui tocmai i-a fost respinsă o cerere de recurs în casație

Am arătat că luna trecută ICCJ a respins recursul în casație depus de Dumitru Duduman, fostul director al SC MES Suceava, firmă intrată în faliment tocmai din cauza afacerilor ilegale pe care acesta le-a făcut împreună cu executorul judecătoresc Cezar Tugui în scopul devalizării fostului IMUS. Ziarul “Obiectiv de Suceava” a arătat la timpul respectiv că sen­tin­ța dată în 17 ianuarie a.c. a  spulberat spe­ran­țele fostului manager Duduman de a fi liberat din pușcărie, fiind cu atât mai greu de suportat cu cât în toamna anului trecut, Curtea Supremă a admis în principiu cererea acestuia. Am arătat la jumătatea lunii noiembrie a anului trecut că Inalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Dumitru Duduman, fostul director al SC MES SA Suceava, împotriva deciziei penale din 31 mai 2016 prin care acesta a fost condamnat. S-a fixat un termen pentru judecarea pe fond a recursului în ca­sație, în ședință publică, la data de 17 ianuarie 2017, în care cererea lui a fost respinsă.

Cu ce au greșit Cezar Tugui și Dumitru Duduman prin prisma legilor penale românești

Dumitru Duduman și executorul judecă­to­resc Cezar Tugui au fost condamnați definitiv, fiind trimiși în penitenciar la începutul verii anului trecut pentru mai multe infracțiuni de corupție. Conform deciziei finale pronunțate de Inalta Curte de Casație și Justiție în pri­mă­vara anului trecut, s-a hotărât ca Cezar Tugui să execute o pedeapsă de 5 ani de închisoare. Du­mitru Duduman, fost director al SC MES SA, a primit 6 ani după gratii. Băiatul acestuia, Andrei Duduman, a primit o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare. Liliana Vasilisa Daneliuc, fostă contabilă șefă la MES, a primit de asemenea o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare, iar un alt fost angajat al SC MES SA, Liviu Selaru, a primit de asemenea 3 ani de închisoare cu suspendare. Am arătat cu un alt prilej că la prima instanță condam­nă­rile totale însumau 84 de ani cu executare, toți cei inculpați trebuind să petreacă ani mai mulți sau mai puțini în spatele gratiilor, în funcție de gravitatea faptelor de care s-au făcut vinovați. Noile prevederi din legislația penală au permis judecătorilor să dea pedepse cu executare doar principalilor inculpați – Dumitru Duduman și Cezar Tugui -, ceilalți fiind condamnați la pedepse importante ca număr de ani, dar cu suspendare. Toți inculpații din acest dosar au fost condamnați pentru evaziune fiscală, abuz în serviciu, înșelăciune, fals în înscrisuri, infracțiuni care, fiind săvârșite, au condus la falimentarea firmei MES SA – fostul IMUS Suceava.

O decizie favorabilă privindu-l pe Cezar Tugui în acțiunea de recurs în casație nu va folosi la nimic celorlalți inculpați, dar poate constitui un exercițiu de aplicare a noilor prevederi din Codul de procedură penală în zona cea mai sensibilă. Orice comentarii trebuie să fie făcute doar după data de 16 martie a.c., când se așteaptă o decizie la solicitarea formulată de Cezar Tugui de recurs în casație. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Șofer din Vicov, beat cui de dimineață, prins de radar conducând cu 123 km/h prin localitate și depășind pe linie continuă

Duminică dimineață, în jurul orei 09:41, pe str. Ștefan cel Mare în localitatea Bivolăria – …