Friday , April 19 2024

Foresta trebuie să aducă justificări pentru banii deja primiți, ca să poată primi și ultima tranșă din bugetul alocat de Primărie

“Noi lucrăm cu bani publici. Nu putem încălca legea. Foresta trebuie să aducă justificările pentru a doua tranșă din buget, astfel încât să poată primi diferența de 375.000 de lei. Mingea este în terenul lor”, a spus Ion Lungu, primarul Sucevei.

Jucătorii echipei locale de fotbal Foresta, finanțată integral de la bugetul local, nu și-au primit salariile de două luni , iar conducătorii echipei au spus zilele trecute că vor rezolva această problemă după ce Primăria va vira și ultima tranșă de bani, din cele 2,5 milioane de lei cât reprezintă bugetul Forestei.

Primarul Ion Lungu, a declarat însă miercuri, într-o conferință de presă, că oficialii Forestei trebuie să aducă mai întâi documente justificative pentru a putea primi și această ultima tranșă de bani, în valoare de 375.000 de lei din bugetul total de 2.500.000 de lei alocat în acest an de municipalitate echipei locale de fotbal.

“Foresta are cel mai mare buget din Liga a III-a. E cel mai mare buget pentru fotbal de când sunt eu primar. Noi lucrăm cu bani publici, așa că Foresta trebuie să aducă justificările pentru a doua tranșă din buget astfel încât să poată primi diferența de 375.000 de lei. Nu putem să încălcăm legea. Mingea este în terenul lor.  Noi ne-am făcut datoria, dar din păcate, la Suceava, doar Primăria sprijină fotbalul, privații deloc. Sunt convins că echipele din Rădăuți sau Fălticeni n-au nici măcar 30% din bugetul Forestei și trăiesc pe lângă noi ca și număr de puncte” a spus primarul municipiului Suceava.

Chiar dacă și-a asigura prezența în play-off-ul Ligii a III-a cu patru etape înainte de finalul de sezonul regular, echipa preluată în vara trecută de președintele Gabriel Clim și antrenorul Dorin Goian trage ponoasele financiare făcute de alții.

Astfel, pe lângă primele și salariile restante pe două luni, actuala conducere de pe Areni are de plătit o reeșalonare a datoriilor accumulate de veche conducere a clubului, dar și de stins un litigiu în valoare de 90.000 de lei către fostul antrenor Ionuț Moșteanu.

Lider autoritar în Seria I a Ligii a III-a, cu nouă puncte avans față de a doua clasată, Foresta va relua campionatul pe data de 11 martie 2023. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …