Thursday , April 25 2024

Foresta a depus dosarul pentru a primi 800.000 de lei de la bugetul local

Cu un statut neclar, după ce ne-a făcut de râs prin toată țara, retro­gra­dată în Liga a III-a după ce a luat bătaie la scoruri record de la absolut toată lumea, echipa suceveană cere iar fonduri nerambursabile de la Primărie, fiindu-ne acum prezentat ca o mare realizare faptul că a reușit să depună o cerere de finanțare  Foresta - reunire

Echipa de fotbal Foresta a depus la Primăria municipiului Suceava dosarul de finanțare pentru a primi fonduri nerambursabile. Anunțul a fost făcut, ieri, în conferință de presă, de viceprimarul Lucian Harșovschi, edilul precizând că este vorba de 800.000 de lei, iar Comisia pentru acordarea fondurilor nerambursabile constituită la nivelul Primăriei se va reuni astăzi, 9 august, pentru a discuta toate cererile depuse. „Sunt trei proiecte care vor fi analizate: Foresta pentru 800.000 de lei, Asociația Județeană de Atletism, care a solicitat 50.000 de lei pentru Crosul Sucevei, și Asociația Phoenix, care a solicitat 25.000 de lei pentru baschet”, a mai spus Lucian Harșovschi, adăugând că dacă totul va fi în regulă după discuțiile din comisie va fi convocată o ședință de Consiliu Local pentru a aloca banii. (D.P.)

 

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …

2 comments

  1. Banii astia care ii da primaria,in primavara ii cerea de la amaratii acestui municipiu,adica contribuabilul. Acest contribuabil nu are nevoie de fotbal. O societate care nu se poate finanta ,falimenteaza. De ce cetateanul trebuie sa contribuie la intretinerea acestor paraziti care sunt in acest club. Lungu daca vrea fotbal ,sa sponsorizeze din banii lui personali si din afacerile familiei.

  2. dați-vă demisia

    Dati banii fara de rusine…iar peste ceva timp se va auzi că Foresta retrogradează.. De ce va bateti joc de banii primariei?