Friday , March 29 2024

Ford a fost amendată cu 17 milioane dolari pentru că a întârziat rechemarea unor maşini în service

ford

Compania Ford a fost amendată în SUA cu 17,35 milioane de dolari pentru că a rechemat târziu în service aproape 500.000 de vehicule de teren Escape, după descoperirea unei probleme la pedala de acceleraţie, potrivit agenţiei americane pentru siguranţă rutieră, transmite AFP, potrivit Mediafax.
Compania Ford a fost amendată în SUA cu 17,35 milioane de dolari pentru că a rechemat târziu în service aproape 500.000 de vehicule de teren Escape, după descoperirea unei probleme la pedala de acceleraţie, potrivit agenţiei americane pentru siguranţă rutieră, transmite AFP.
Instituţia a deschis în iulie 2012 o anchetă după mai multe incidente, din care unul mortal, legat de o problemă la pedala de acceleraţie la 730.000 de vehicule de teren Ford şi Mazda, din care peste 400.000 de vehicule Ford Escape fabricate în intervalul 2001-2004.
Ford a anunţat opt zile mai târziu rechemarea a 484.000 de vehicule 4X4 Escape, din care 421.700 în Statele Unite.
În acordul amiabil al Ford cu autorităţile americane se arată că este posibil ca grupul să nu fi informat la timp agenţia pentru siguranţă rutieră, proprietarii, cumpărătorii şi concesionarii, în legătură cu posibila defecţiune.
Ford a negat într-un comunicat că ar fi încălcat vreo reglementare şi a confirmat încrederea în actualul sistem de identificare şi rezolvare rapidă a eventualelor probleme ale vehiculelor.
Grupul a precizat că a acceptat acordul propus de autorităţi pentru a evita un conflict juridic de lungă durată.

Vezi si

Vasile Rîmbu și-a prezentat echipa cu care intră în campania pentru Primăria Suceava

Liderii Organizației Municipale PSD Suceava s-au reunit în cadrul unei întâlniri strategice de planificare a …