Friday , October 7 2022

Focuri de armă trase de polițiștii de frontieră în încercarea de a captura niște contrabandiști de țigări, la Bilca

Joi, 5 septembrie 2019, în jurul orei 16.00, polițiștii de frontieră au observat, pe direcția localității Bilca, județul Suceava, în apropierea frontierei de stat, două autoturisme și mai multe persoane care încărcau colete voluminoase într-unul dintre acestea.

După ce polițiștii au făcut somațiile legale prin voce, persoanele respective au abandonat coletele şi autoturismele și s-au îndreptat spre teritoriul ucrainean.

Polițiștii de frontieră au tras mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată persoanele nu s-au oprit și au fugit pe teritoriul statului vecin.

În cel mai scurt timp, au fost anunţate despre eveniment autorităţile de frontieră din Ucraina în vederea cercetării în comun a cazului.

Din primele verificări, în una dintre mașinile abandonate au fost observate mai multe colete care conțineau țigări de proveniență ucraineană, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii mijloacelor de transport la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 10.980 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

Ţigările în valoare de 128.500 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar cele două autoturisme în valoare totală de 28.500 lei au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în formă agravantă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.

Vezi si

Dezbatere publică privind traseul centurii Gura Humorului

Centura orașului Gura Humorului va face parte din Autostrada Nordului, dar traseul stabilit de firmele …