Wednesday , April 24 2024

Flutur, mesaj pentru sucevenii veniți în concediu acasă, privind manifestările organizate în Luna Diasporei  

 

 

În perioada următoare se va organiza Luna Diasporei – proiect care se desfășoară pe toată durata lunii august – cu foarte multe evenimente, organizate în special pentru românii care vin în  concediu acasă.

Cu această ocazie, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, îi invită pe sucevenii din Diasporă să  participe activ la realizarea unor momente culturale, sportive, sociale din cadrul Lunei Diasporei  pe care le consideră importante dar care nu au fost prinse în program și le-a transmis să formuleze propuneri până marți, 27 iulie, la adresa [email protected].

De altfel, urmând „tiparul” unor ediții precedente, Gheorghe Flutur a ales să comunice cu diasporenii suceveni prin intermediul unei scrisori deschise:

„Dragi suceveni de pretutindeni, La începutul lunii iulie v-am informat în legătură cu programul ediției din acest an a evenimentului „Luna Diasporei” care cuprinde diverse acțiuni pentru dumneavoastră. Având în vedere unele solicitări venite din partea dumneavoastră în legătură cu implicarea directă în organizarea unor acțiuni vă adresăm invitația de a participa activ la realizarea unor momente culturale, sportive, sociale, șamd pe care le considerați importante, dar care nu au fost prinse în program urmând ca la cerere să asigurăm sprijin logistic pentru materializare. În funcție de interesul dumneavoastră privind participarea activă la realizarea acțiunilor din cadrul Programului „Luna Diasporei”, edițiile viitoare ale acestuia vor cuprinde în mod automat acele activități contribuindu-se astfel într-un mod deosebit la conservarea identității românești. Așteptăm propunerile dumneavoastră la adresa [email protected] până cel târziu marți, 27 iulie”.

De altfel, vineri, la deschiderea ediției din acest an a Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene” organizat la Câmpulung Moldovenesc, președintele CJ Suceava a declarat că își dorește ca în perioada următoare să existe posibilitatea din punct de vedere sanitar să se organizeze și alte evenimente care să contribuie la păstrarea tradițiilor și obiceiurilor și la atragerea de turiști în județul Suceava.

„Mă rog la bunul Dumnezeu să ne lase pandemia în pace să putem organiza și alte evenimente care să ajute turismul din Bucovina”, a spus Gheorghe Flutur.

Înainte de pandemie, Suceava devenea a treia destinație turistică după Litoral și Poiana Brașov ca număr de locuri de cazare, președintele Consiliului Județean subliniind că acesta este meritul locuitorilor județului care au investit în turism. (D.P.)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …