Thursday , April 25 2024

Flutur le cere primarilor din localitățile limitrofe Sucevei să facă rute alternative. “Când e aglomerație, faci o oră și jumătate din Ipotești sau Bosanci spre serviciu, la Suceava”

Președintele Consiliului Ju­dețean Suceava, Gheorghe Flutur, a cerut primarilor din localitățile limitrofe Sucevei soluții în vederea construirii de noi bretele rutiere pentru fluidizarea traficului. Flutur a dat ca exemplu municipiul Suceava care a pregătit acea rută alternativă Suceava – Botoșani, parte din ea fiind finalizată și dată în exploatare, tocmai pentru a fluidiza traficul în interiorul orașului.

„Vreau să am o discuție cu primarii localităților de aici din apropiere pentru că dimineața venirea la serviciu de la Ipotești sau Bosanci este un calvar. Şi atunci pe lângă ce facem noi cu investițiile mari, eu cred că așa cum Primăria Suceava vorbește de această variantă spre Botoșani, așa trebuie să se gândească la bretele rutiere și cei din Ipotești pentru fluidizarea traficului”, a spus Gheorghe Flutur. Cererea sa a fost formulată la ședința de joi a deliberativului județean sucevean, iar șeful administrației județene sucevene a făcut referire în două situații la discuții pe care vrea să le aibă cu „colegii primari” cu privire la soluțiile de descongestionare a traficului în localitățile lor.

„Faci o oră și jumătate dimineață, când e aglomerație (din Ipotești sau Bosanci) spre serviciu (la Suceava) și înapoi după amiaza, la 16:00” și, de asemenea, „Dacă acum nu te duci din timp spre aeroport, riști să pierzi avionul din cauza blocajului din trafic, foarte aglomerat în zona asta Suceava – Salcea”, a spus Gheorghe Flutur.

Pe cale de consecință, șeful administrației locale a spus că o să solicite „colegilor primari” să aibă în vedere posibile legături rutiere cu proiectul mare al viitorului drum expres Suceava – Botoșani, pentru fluidizarea traficului. (D.P.)

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …

One comment

  1. in aceeasi situatie este si moara.
    fara drumuri alternative, in doi ani de zile va fi totul complet blocat.
    plus ca nu avem transport in comun suficient.
    un drum de 3 km de la moara la suceava, pe care in mod normal il faci in 5-6 minute a ajuns sa fie parcurs in jumatate de ora.
    ce dezvoltare e asta?
    mai bine zis ambuteiaj de dimineata, de amiaza si de dupa amiaza.
    de zis, zice toata lumea. toti vedem ca trebuie facut urgent ceva.
    dar cand va apucati si de facut ce trebuie si cum trebuie?