Thursday , April 25 2024

Flutur, la inaugurarea zborului Viena – Suceava: ”Este un pas important în dezvoltarea turismului, a turismului de afaceri și atragerea de investiții în zona Bucovinei”

Începând cu data de 3 iulie 2020, Wizz Air operează de pe Aeroportul Internațional ”Ștefan cel Mare” Suceava curse regulate spre Viena. Zborurile tur – retur au loc în zilele de vineri și luni, primul zbor de la Viena sosind astăzi, la ora 15.40, pe aeroportul sucevean.

Prezent la inaugurarea cursei aeriene Viena – Suceava, președintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur,  a arătat că apar primele rezultate ale eforturilor depuse pentru conectarea Sucevei și a Bucovinei cu Europa. ”Viena este un punct cu conexiuni nu doar spre toată Europa, ci spre întreaga lume. Sunt convins că deschiderea acestui zbor va însemna un pas important în dezvoltarea turismului, a turismului de afaceri și atragerea de investiții în zonă. De altfel, vom merge pe concretizarea unor parteneriate, insistând pe turism și mediul de afaceri. Primul pas va fi organizarea vizitei unui grup de operatori în turism din Austria”, a declarat Flutur.

Wizz Air, Obiectiv, Viena

De asemenea, președintele Consiliului Județean Suceava a declarat că are în vedere o colaborare cu Landul austriac Steiermark (Stiria), în domeniile administrație publică, industrie, transport aerian, învățământ, sănătate, turism, silvicultură, cultură şi altele, prin organizarea și desfășurarea de activități comune de promovare – târguri și expoziții, concerte, competiții sportive, tabere etc.

Suceava este un județ din ce în ce mai sigur atât pentru turiști cât și pentru investitori iar Bucovina, o destinație care, sunt sigur, va continua să fie tot mai atrăgătoare de la zi la zi, este acum la o oră distanță de Viena”, a ținut să sublinieze Gheorghe Flutur.

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …

No comments

  1. Au lipsit cumva oile de pe dealul de la Salcea?
    Penibil.