Friday , March 29 2024

Flutur la aniversarea a 145 de ani de la înființarea PNL: „Partidul Național Liberal a contribuit decisiv la modernizarea României”

Președintele organizației județene Suceava a PNL, Gheorghe Flutur, a transmis un mesaj la împlinirea a 145 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal. „Partidul care a contribuit decisiv la modernizarea României – Partidul Național Liberal, partidul cu o istorie care se întinde pe trei secole – partidul care, prin înaintașii săi, a plătit tribut gândirii totalitare, partidul cu un rol hotărâtor după 1989 în modernizarea României, aderarea la Uniunea Europeană și la spațiul euroatlantic. Am avut privilegiul să învăț la școala marilor personalități liberale, Mircea Ionescu Quintus, Alexandru Paleologu, Constantin Bălăceanu-Stolnici, Radu Câmpeanu”, a ținut să spună la bun început Gheorghe Flutur. Precizând apoi că a avut onoarea să fac parte din Guvernul României care a negociat intrarea României în Uniunea Europeană pe un capitol foarte important – agricultura – și că  cu PNL a trecut și prin frământări, Gheorghe Flutur a declarat: „Sunt bucuros să fi fost unul dintre oamenii politici care au contribuit la coagularea dreptei în 2007 și apoi la formarea Marelui Partid Liberal care a dat de două ori Președintele României și care acum guvernează țara, cu un Guvern în care Suceava dă Ministrul Culturii”.

„Mi-am asumat și proiectul de dezvoltare a Județului Suceava iar PNL este la al doilea mandat cu Președinte al Consiliului Județean. Despre aceste mandate nu vreau eu să vorbesc pentru că trebuie să vorbească sucevenii. PNL: școală de gândire, inițiativă și acțiune, luptă de idei. Sunt mândru că fac parte din acest partid membru al celei mai mari familii politice europene, Partidul Popular European, care decide astăzi în Europa. Recunoștință și omagiu înaintașilor noștri, îndemn la unitate și acțiune camarazilor liberali de astăzi, gândire pozitivă și acțiune pentru a duce mai departe România acolo unde îi este locul, întru demnitatea și prosperitatea tuturor românilor. La mulți ani, Partidul Național Liberal!”, a conchis Gheorghe Flutur. (D.P.)

Vezi si

Codul galben de vânt puternic, prelungit până vineri seara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri dimineață o atenţionare Cod galben de vânt puternic …

No comments

  1. care PNL d-le flutur? care 145 de ani? care dreapta? sa va fie rușine! ați uitat de Băsescu?
    d-le flutur, știți, avem de primit niște drepturi bănești de pe vremea când ni le-a reținut guvernul Boc! oops tot PNL-iști! de ăștia vopsiți! ce coincidenta aniversara! cat a fost guvern PSD, ne-am primit drepturile bănești câștigate prin procese în instanta.
    știm și am simțit pe propria bunăstare ca nu aveți nici o legătură cu vechiul PNL și cu personalitățile cu care va asociați din pix în rândurile acestui articol.
    dați-ne banii noștri, altfel vom spune precum a spus IPS Pimen la Dorna acum câțiva ani: adică v-a numit Hoți!
    cu Orban, Citu și gașca din 2020, de asta data!
    o sa vedeți voi la alegeri liberalism!
    și recunoștința și omagiu tot asa cum ați făcut și voi!