Wednesday , April 24 2024

Flutur: În ultimele doua săptămâni, la Ministerul Dezvoltării s-au aprobat proiecte de circa 220 milioane de euro pentru 33 de localități sucevene

”După eforturile făcute ani de zile de autoritățile sucevene, unele eșuate, rămânând să fie plătite de comunitățile locale, în sfârșit, în această vară, prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, pe care l-am susținut încă din vara anului trecut, mai întâi în PNL și apoi în Coaliția de Guvernare, aduc aminte că 33 de localități sucevene intră în linie dreaptă cu finanțarea rețelelor de gaze naturale”, a declarat Gheorghe Flutur.
Conform acestuia, s-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru localitățile Berchișești, Drăgoiești, Ciprian Porumbescu, Dărmănești, Fântâna Mare, Boroaia, Bogdănești, Horodnic de Sus, Marginea, Vadu Moldovei, Preutești, Cajvana, Botoșana, Comănești, Pârteștii de Jos, Cacica, care se adaugă la localitățile Arbore, Iaslovăț, Volovăț, Burla, Milișăuți, Solca, Hănțești, Adâncata, Pojorâta, Fundu Moldovei, Rădășeni, Cornu Luncii, aprobate săptămâna trecută.
În total, în ultimele doua săptămâni, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) s-au aprobat proiecte de circa 220 milioane de euro pentru 33 de localități și mai avem în așteptare proiecte ale 50 de primării, care ar urma să fie finanțate cu circa 50 de milioane de euro.
În afara acestor proiecte, au fost aprobate pe fonduri europene aducțiuni de gaz pentru Vama, Frumosu, Vatra Moldoviței și Moldovița.
”Pentru mine, ca șef al administrației publice județene, este o mare mulțumire că am reușit să conving autoritățile de la București, de necesitatea finanțării aducerii gazului metan ca sursa alternativă de încălzire pentru populație.
Alături de aceste investiții, fiecare primărie din județul Suceava va primi minimum un proiect de apă sau canal începând din această vară, însumând alte 330 milioane de euro. Acest lucru înseamnă creșterea confortului și a serviciilor publice destinate populației din județul Suceava”, a declarat Gheorghe Flutur. (O.S.)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …

One comment

  1. Ați publicat de mai multe ori aceasta știre cu declarația acestuia care ca și celelalte au eșuat după cum s-a exprimat el…