Thursday , July 18 2024

Flutur îl susține pe Lungu pentru un nou mandat de primar al Sucevei: „Nu s-a inventat primărie cu doi primari!”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că intenția PNL-ul este de a câștiga alegerile locale de anul viitor. „Așa cum a spus și domnul președinte Gheorghe Flutur, ne propunem  să câștigăm anul viitor toate alegerile, iar la organizația municipală (Suceava a PNL) ne propunem să câștigăm Primăria municipiului Suceava și o vom câștiga”, a declarat primarul Ion Lungu, în conferința de opresă organizată la sediul PNL Suceava, unde a făcut declarații politice din calitatea de prim-vicepreședinte al organizației județene Suceava a PNL și de președinte al organizației municipale.

Argumentele sale au fost cele expuse și cu altă ocazie îndeosebi cele legate de pregătirile făcute, proiectele numeroase demarate și, prin urmare, dorința firească a oricărui primar ca prin proiectele pe care vrea să le implementeze să cească, în comunitatea pe care o conduce, calitatea vieții. La una dintre întrebări – ironică, desigur – dacă va candida și de data asta „pentru ultima oară”, primarul a râs și a spus că nu mai comentează.

În schimb, o altă întrebare legată de un tot mai insistent zvon cu privire la intenția viceprimarului Lucian Harșovschi de a candida la funcția de primar, Ion Lungu a dat un răspuns diplomatic, cum că el are o relație bună cu viceprimarul și că înțelege dorința acestuia de a candida, fără a se pronunța în mod explicit în favoarea sau în defavoarea unei conduite ca aceasta.

În schimb – și probabil că nu întâmplător a procedat Ion Lungu de această manieră – Gheorghe Flutur a simțit nevoia să prezinte altfel lucrurile și după ce edilul a încheiat răspunsurile a adăugat că PNL este o pepinieră de oameni buni, „inclusiv echipe primar – viceprimar care au performat”. „Nu s-a inventat primărie cu doi primari. Înțelepciunea noastră trebuie să fie atât de profundă încât să folosim resursa umană  inteligent la noi acasă și asta facem”, a declarat Gheorghe Flutur.

Ulterior, răspunzând unei întrebări dacă asta înseamnă o „declarație bărbătească” de susținere a lui Ion Lungu pentru un nou mandat, Gheorghe Flutur a răspuns afirmativ: „Categoric, DA!”. Din nou a simțit nevoia să vină cu alte precizări referitor la o declarație de acum aproape patru ani în urmă când primarul Sucevei spunea că este ultima dată când mai candidează pentru această funcție. „Trebuie să fiu foarte pragmatic! Chiar dacă dumnealui spunea că va candida pentru ultimul mandat – și așa i s-a și pus întrebarea de către dumneavoastră – viața a făcut ca să îl văd în acest mandat chiar mai activ decât altădată. Cred că l-au activat foarte mult și numărul de proiecte, dar și provocările care sunt! Trebuie să recunoaștem!”, a spus Gheorghe Flutur. (Dan PRICOPE)

 

Vezi si

Gospodărie din Ipotești, distrusă de un incendiu pornit de la un aragaz nesupravegheat

Joi, în jurul orei 12.30, a fost semnalat un incendiu la o casă de locuit …

One comment

  1. Flutur SAN, stai sa iasa DNA unitatea centrala cu dosarele de coruptie cu balastierele , cazul MESTECANIS, traficul de tigari de la granita , tarficul de lapte si multe altele nu stim cum ai sa mai castigi atunci alegerile poate doar ca, CHERECHES ! Hai ca mult nu mai este flutur !