Tuesday , July 23 2024

Flutur, din Cetatea Sucevei: ”Trebuie să ne rugăm ca Moldova și Ucraina să ducă până la capăt demersurile de aderare la UE”

Luni după-amiază, în Cetatea de Scaun a Sucevei a avut loc slujba de pomenire a voievozilor Moldovei. Momentul a marcat debutul oficial al Programului Ștefanian din acest an, program inițiat de Consiliul Județean Suceava care se derulează până pe 2 iulie, la Putna.

Slujba a fost oficiată de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, PS Damaschin Dorneanu, alături de un sobor de preoți.

La Parastasul Voievozilor au fost prezenți președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, prefectul județului, Alexandru Moldovan, vicepreședintele CJ, Niculai Barbă, deputatul liberal Ioan Balan, administratorul public al județului, Irina Vasilciuc, directorul Muzeului Național al Bucovinei, dr. Emil Ursu, precum și alte oficialități.

După slujba de pomenire, colonelului în rezervă Ioan Acatincăi i-a fost înmânat din partea ÎPS Calinic ordinul ”Crucea Bucovinei”.

Luând cuvântul, președintele în exercițiu al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că a fost plecat câteva zile, dar s-a grăbit să ajungă la Suceava, la acest eveniment pe care l-a inițiat, împreună cu Arhiepiscopia.

”Vreau să vă aduc aminte că a fost inițiativa mea în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuțiului. În 2017, după 470 de ani în care în capela din Cetatea lui Ștefan nu s-a slujit, am socotit să demarăm acest eveniment, Programul Ștefanian, în această zi de pomenire a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava și să facem această slujbă de pomenire. Îmi aduc aminte, prima a fost modestă. Cu puțină lume, sus, acolo, cu o pâine, o lumânare. Așa am început în 2017 și 8 ani de zile a continuat evenimentul acesta. E ceva extrem de emoționant și de profund și frumos. Așa cum stejarii aceștia au rădăcinile în această cetate, și acești voievozi ai Moldovei și-au lăsat amprenta și au rădăcinile și plutește duhul lor pe aici, prin Cetatea marelui Ștefan”, a spus Gheorghe Flutur.

El a mai declarat că este mulțumit că a putut fi parte la proiectele de consolidare a Cetății. ”Sunt două proiecte. 14 milioane de euro primul proiect, care a început undeva în 2011, și al doilea, pe care îl vedeți în desfășurare, de 5 milioane de euro, de consolidare a șanțului Cetății. Sunt aproape 20 de milioane de euro pentru a pune în valoare această capodoperă fantastică pe care o avem. Și vreau să-i mulțumesc bunului Dumnezeu că am fost și sunt contemporan și am putut să pun și eu umărul, în mandatele mele, pentru ca acest lucru să se întâmple aici, la Suceava”, a precizat Gheorghe Flutur.

”În al doilea rând, o rugăciune pentru ce începe de mâine. Republica Moldova și Ucraina încep demersurile de aderare la Uniunea Europeană și din Cetatea lui Ștefan cred că trebuie să ne rugăm, să ne întâlnim frații noștri de dincolo de Prut și pe cei din nordul Bucovinei în Uniunea Europeană. Acesta  cred că este pasul care ne va face și mai împliniți și întregi și mulțumiți sufletește, ca acest demers să se întâmple. Trebuie să se întâmple pașnic, fără război, să ne vedem împreună fără pașapoarte, fără alte formalități. Nu ca acum, când situația este foarte încordată”, a mai spus președintele în funcție al CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

El a mai arătat că vor continua acțiunile din Programul Ștefanian, spunând că e ”prea puțin” când vorbim de ctitoriile ștefaniene, pentru că ”n-am reușit să trecem Prutul, să ajungem mai des și la Hotin, pentru a pune în valoare ctitoriile ștefaniene”.

De asemenea, Gheorghe Flutur a amintit că pe 2 iulie va avea loc pelerinajul pe jos spre Mănăstirea Putna. ”Sunt convins că ne vom întâlni mulți acolo și de această dată, să ne încărcăm bateriile spre mormântul marelui voievod făcător de pace, apărător al creștinătății,  un model care ne călăuzește în fiecare zi pe fiecare dintre noi”. (O.S.)

Vezi si

Șoldan: Proiectul de decolmatare a lacului de suprafață Solca și securizarea barajului, o investiție tărăgănată de 20 de ani, a intrat în linie dreaptă

  Gheorghe Șoldan, președintele ales al Consiliului Județean Suceava, a anunțat, luni seara, că proiectul …