Thursday , April 18 2024

Flutur cere anchetă în cazul pacientei decedate la Spitalul Judeţean având peritonită

„Noi facem eforturi uriaşe să dotăm spitalul şi cerem corpului medical să răspundă în aceeaşi măsură”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţeanspital (3)

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a avut o discuţie cu managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, Vasile Rîmbu, şi i-a cerut să facă o anchetă în cazul Cristinei Ungureanu, de 63 de ani, care a murit săptămâna trecută în urma unei peritonite. „Sunt şi eu foarte indignat şi supărat pentru că, pe de o parte, dotăm Spitalul Judeţean, facem eforturi uriaşe şi cerem corpului medical să răspundă cu aceeaşi măsură”, a declarat Gheorghe Flutur. El a adăugat că „nimeni nu vine de fericit la spital”, iar personalul trebuie să fie în slujba pacienţilor.

Referindu-se la „ultimul caz de deces (la spital) care a fost dat publicităţii”, Gheorghe Flutur a solicitat exigenţă ca să nu mai fie situaţii de plângeri privind tratamentul necorespunzător al unor bolnavi care poate să ducă inclusiv la deces.

Cazul în discuţie a fost prezentat de fiul victimei, Vincent Tecuceanu, iniţial pe contul personal de Facebook. „Pe data de 3 ­ia­nuarie 2018, la ora 9 şi ceva seara, m-a sunat fratele meu să vin de urgenţă la ai mei acasă pentru că mama mea se simţea foarte rău. (…) stând şi gândindu-mă, am decis să sun la 112 şi să chem o ambulanţă. A venit ambulanţa destul de repede, personalul a intrat în casă, i-au luat pulsul, au vorbit cu ea şi au decis să o ducă la spital. Din cauză că era căzută şi nefiind suficient spaţiu, am scos uşa de la cameră din balamale, am ajutat să o punem pe targă şi am mers la spital”, a povestit Vincent Tecuceanu. Mama sa a fost dusă la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean, unde i-au fost făcute analize. După două ore, el a fost chemat de un doctor care i-a spus că are prezent în sânge virusul B şi o glicemie foarte ridicată, de 730, având un început de diabet. Femeii i s-a făcut ulterior o ecografie abdominală şi a fost internată la secţia de Anestezie Terapie Intensivă, unde urma să fie stabilizată. „A doua zi, pe la ora 15.00, ajung la spital, intru în secţia unde era mama mea adusă, ca să constat că ea era în agonie. (…) Îl întreb simplu ce e de făcut, la care doctorul dă din umeri şi-mi zice că el nu ştie, că el e doar medic de gardă aici. În tot acest timp, mama mea era în continuare în agonie”, a mai menţionat Vincent Tecuceanu. În seara de 4 ianuarie 2018, la ora 9.25, acesta a fost sunat de la spital şi a fost anunţat că mama lui a decedat, comunicându-i-se să vină a doua zi dimineaţă, la ora 8.00, la morga spitalului. „Ajung la morgă împreună cu soţul mamei mele. Ni se cere să aşteptăm jumătate de oră pentru că i se face autopsia. Aşteptăm. Motivul decesului: hemoragie internă cauzată de peritonită. Mama mea trebuia operată de peritonită de urgenţă. În schimb, ea a stat o zi şi o noapte agăţată de un aparat de insulină şi de o perfuzie”, a concluzionat Vincent Tecuceanu pe contul său de socializare. (D.P.)

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …

2 comments

  1. Da, toti fac pe grozavii, mai bine ar mai angaja medici pentru a nu fi ataa de supreasolicitati! Pai cum si a pastrat pozitia

  2. face orice Rambu numai sa isi pastreze scaunul – da afara toti medicii care gresesc si apare in presa….