Friday , April 19 2024

FLUTUR: A fost emis ordinul Ministerului Transporturilor de predare la CJ Suceava a managementului proiectelor centurilor ocolitoare de la Humor, Dorna și Câmpulung

secretarasite


“Sper să se dea drumul la toate procedurile pentru a se construi cât mai repede aceste centuri și scoate traficul greu din aceste orașe-stațiune, care va însemna liniște, confort și dezvoltare turistică și economică adevărată a zonei Sucevei”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava 

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că ministrul Transporturilor a emis ordinul prin care centurile ocolitoare Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei vor fi construite de CJ Suceava cu fonduri europene. Este vorba despre ordinul nr. 1.802 din 24 septembrie 2020 – emis ca urmare a demersurilor Consiliului Județean Suceava –  pentru predarea centurilor ocolitoare ale orașului Gura Humorului și municipiilor Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei către Consiliul Județean Suceava pentru a fi construite pe proiecte finanțate din fonduri europene accesibile în exercițiul financiar multianual 2021-2027. Gheorghe Flutur a spus că de mai mult timp a cerut crearea cadrului legislativ pentru ca aceste șosele ocolitoare să fie transferate administrațiilor locale, iar Guvernul Orban a emis OUG 101/ 2020. „Ne-am asumat prin HCJ să ne ocupăm de coordonarea acestor centuri ocolitoare, de comun acord cu primăriile. Sper să se dea drumul la toate procedurile pentru a se construi cât mai repede aceste centuri și scoate traficul greu din aceste orașe-stațiune care va însemna liniște, confort și dezvoltare turistică și economică adevărată a zonei Sucevei”, a conchis Gheorghe Flutur.

La Gura Humorului, varianta ocolitoare este pe raza orașului Gura Humorului și comunei Păltinoasa, va fi de clasa tehnică a doua (potrivit normativelor de specialitate sunt cinci clase iar prima este destinată autostrăzilor) pentru drum expres și drumuri naționale europene, acestea din urmă fiind cu patru benzi și cu separatoare de sens. Având în vedere că prin Master Plan se prevede realizarea unui drum rapid – TransRegio „Bucovina”, și nu a unui drum expres este de presupus că centura Humorului va fi cu câte două benzi pe fiecare sens iar pe mijlocul drumului vor fi separatoare de sens. Şo­seaua de centură se desprinde din DN 17 la km 216+700 și trece printr-un pasaj superior peste drumul național și peste calea ferată și se finalizează la sensul giratoriu din Păltinoasa.

Varianta ocolitoare pentru municipiul Câmpulung Moldovenesc va traversa teritoriul administrativ Câmpulung Moldovenesc și Pojorâta și are punct de început DN 17, traversează râul Moldova prin intermediul unui pod rutier și de cale ferată având un trase de ocolire de 18,018 km. La Vatra Dornei, varianta ocolitoare va fi pe raza municipiului Vatra Dornei și a comunei Dorna Candrenilor, traseul începând de la DN 17 în partea de est ocolind municipiul Vatra Dornei și localitatea aparținătoare acestuia, Argestru și revine în partea de nord vest a DN 17, pe raza comunei Dorna Candrenilor. (D.P.)

secretarasite

Vezi si

Aeroportul Sucevei s-a menținut pe locul 5 în primul trimestru al anului cu privire la numărul de pasageri

Finalul trimestrului 1 al acestui an a găsit aeroportul „Ştefan cel Mare” pe un loc …