Saturday , May 4 2024

Fiscul, refuzat la împărțirea banilor din lichidarea falimentarei MES

Bugetul de stat trebuia să încaseze de la firmele incriminate 7,74 milioane de lei n Tribunalul Suceava a refuzat o solicitare în acest sens a ANAF. Autorii falimentului MES – SA sunt deja în penitenciar. Administrația Regională a Finanțelor Publice Suceava a înaintat recurs împotriva hotărârii Tribunalului județean, ce va fi judecat de Curtea de Apel Suceava, anul viitor 

mes

Ca în majoritatea situațiilor în care o entitate economică a fost condusă către faliment, rămâne ca oalele sparte să fie plătite către feluriți creditori, inclusiv către bugetul bugetul public, de către firma de insolvență care și-a asumat responsabilitatea gestionării falimentului. O astfel de situație se regăsește acum la defuncta SC MES SA a cărui fost director – Dumitru Duduman este deja în spatele gratiilor, alături de un executor judecătoresc – Cezar Tugui, care au încercat, împreună cu o contabilă și cu fiul directorului Duduman să închege o afacere prin care să se facă un transfer de proprietate, de la acționarii defunctului IMUS – MES către familia Duduman. Aceștia au fost trimiși în judecată de procurorii DNA, au fost condamnați în primă instanță, le-au fost respinse contestațiile și acum, cei care au primit pedepse cu executare și le ispășesc în penitenciar, ceilalți rămânând cu pedepse definitive, dar cu suspendare. A rămas însă problema cea mai importantă, nerezolvată până acum și cu slabe speranțe că va fi rezolvată vreodată – prejudiciul adus bugetului public prin acțiunile nelegale ale directorului Dumitru Duduman în complicitate cu executorul judecătoresc Cezar Tugui și cu ceilalți complici. In prima jumătate a lunii octombrie a acestui an, Secția Civilă a Tribunalului Suceava a respins, ca nefondată, contestația împotriva raportului nr. 17467/27.06.2016 asupra fondurilor obținute din lichidare și a planului de distribuire nr. 17468/27.06.2016 (publicate în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 12747/30.06.2016), formulată de Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, în calitate de creditor al debitorului SC MES SA. Sentința, definitivă și executorie dar cu drept de recurs a fost pronunțată în ședință publică din data 11 octombrie 2016.
Fiscul a înaintat recurs împotriva hotărârii Tribunalului județean, înregistrat la începutul acestei luni la Curtea de Apel Suceava și care va fi judecat în luna ianuarie a anului care vine. Sunt voci care opinează că nu pedeapsa privativă de libertate este cea care oferă cea mai mare satisfacție contribuabilului onest, în cazuri de evaziune fiscală. Prima soluție ar fi trebuit să fie, consideră unii ca sumele care nu au fost virate la bugetul statului să fie mai întâi recuperate de la debitorii evazioniști și mai apoi, ceilalți creditori să se adreseze instanței pentru a li se restitui creanțele. Sentința dată de Tribunal în această toamnă nu a fost pe placul finanțiștilor suceveni care nu au obținut de la lichidator, sumele așteptate. Există o regulă stabilită de lege în ceea ce privește ordinea în care se fac plățile în cursul lichidării firmelor intrate în fa­-liment și în acest context, rămâne de văzut dacă Fiscul sucevean va avea un cuvânt de spus mai pregnant la Curtea de Apel, anul viitor, în procesul de încasare a banilor la bugetul statului, în concurență cu alți creditori privați.
Autorii falimentului MES trimiși în pușcărie
In luna aprilie a acestui an, Curtea de Apel Suceava s-a pronunțat în dosarul în care fostul executor judecătoresc Cezar Tugui, fostul director de la SC MES SA, Dumitru Duduman, fiul acestuia, Andrei Duduman dar și alți inculpați au fost trimiși în judecată de procurorii DNA în 2010, pentru că împreună au condus deliberat către faliment SC MES SA, îmbogățindu-se unii pe alții, cu încălcarea legii. Cezar Tugui a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare și 2 ani interzicerea unor drepturi civile, pentru infracțiuni de evaziune fiscală, fostul director al SC MES SA, Dumitru Duduman, ar urma să execute o pedeapsă de 6 ani de închisoare și doi ani de interzicere a unor drepturi pentru complicitate la evaziune fiscală, complicitate la abuz în serviciu, spălare a banilor, inițiere ori constituire sau aderare la un grup infracțional organizat, bancrută frauduloasă. Fiul său, Andrei Duduman a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, spălare de bani și pentru inițiere, constituire ori aderare la un grup în vederea săvârșirii de infracțiuni. Liliana Vasilisa Daneliuc, fosta directoare economică a SC MES SA ar urma să petreacă în penitenciar o perioadă de 5 ani pentru complicitate la evaziune fiscală, complicitate la abuz în serviciu și constituire ori aderare la un grup infracțional organizat .
Bugetul de stat trebuia să încaseze de la firmele incriminate 7,74 milioane de lei In cadrul aceleiași sentințe, din primăvara anului acesta, Curtea de Apel a obligat, în solidar, pe cei patru inculpați, dar și firmele prin care s-au derulat afacerile ilegale – MES SA, MWM SRL, ADY LOGISTICS să plătească către ANAF suma de 7,74 milioane de lei despăgubiri civile și accesorii fiscale ce se vor calcula de la data săvârșirii infracțiunii și până la plata efectivă a prejudiciului. S-a dispus totodată menținerea sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpatului Duduman Dumitru și SC MWM SRL Suceava. Acum când ANAF dorește să recupereze în numele statului român, al contribuabililor mai precis banii mai sus amintiți din valorificarea inclusiv a bunurilor ce au mai rămas în gestiunea lichidatorilor de la MES, judecătorii de la Tribunalul Suceava au decis că pretențiile Fiscului nu sunt justificate. La jumătatea lunii ianuarie a anului 2017, vom vedea ce atitudine vor aborda în acest diferend magistrații Curții de Apel Suceava. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Accident între două mașini în fața Centrului de Transfuzii Suceava. O persoană a fost rănită (FOTO)

Joi seara, în jurul orei 19.15, un accident rutier în care au fost implicate două …