Saturday , April 20 2024

Firma cu care Arcadie Plămadă a ajuns stăpânul Rădăuţiului, băgată în insolvenţă chiar de acesta

Arcadie Plamada [800x600]

  SC Jijia SA Rădăuţi ar avea de recuperat peste trei miliarde de lei vechi chiar de la SC Răcoritoare Bucovina SRL, firma prin care Plămadă a devenit proprietar al principalelor spaţii comerciale din Rădăuţi, acum aproape 20 de ani

Jijia SA Rădăuţi este pe cale să îşi încheie existenţa. Pentru necunoscători este vorba despre societate comercială care a deţinut, până la privatizare, mai toate spaţiile comerciale din municipiul Rădăuţi. Arcadie Plămadă (foto) a devenit, în 20 de ani, un stăpân cu acte în regulă al acestor spaţii comerciale din Rădăuţi şi mai apoi din întreaga zonă cumpărând prima dată un pachet consistent de acţiuni la Jijia SA Rădăuţi – 13,73% prin SC Răcoritoare Bucovina SRL. Deocamdată se poate puncta faptul că în acest dosar economic, principalul actor este aceeaşi persoană Arcadie Plămadă, despre care s-a scris că a vândut la fier vechi fabrica de bere Solca, singura investiţie din industria Bucovinei, acceptată ca patrimoniu istoric datorită vechimei ei de peste 200 de ani. Plămadă a decis să trimită în insolvenţă şi societatea comercială ce a stat la baza micului imperiu comercial condus de el, la Rădăuţi. Este vorba despre SC Jijia SA, societate care aparţinea, până în 1995 statului, mai apoi acţionarilor PPM – angajaţi ai magazinelor din localitate, Programului PAS Jijia şi în cele din urmă SC Răcoritoare Bucovina SRL, unde Arcadie Plămadă era administrator.
Jijia SA Rădăuţi, din punctul de vedere al admistratorului unic din anul 2014 nu mai poate supravieţui fără un program de redresare pentru că are de încasat, paradoxal, chiar de la Răcoritoare Bucovina SRL 345.000 de lei, de la Nord Turism Bucovina – 36.200 de lei şi de la AROXAL SRL, 44.911 lei, facturi emise în anii 2004, 2007 şi 2008, toate scadente la 31.10.2010. Cât priveşte datoriile, acestea sunt calculate la nivelul de 192.332 de lei, din care ponderea cea mai mare o reprezintă cea către furnizori precum E.On energie România, Depozitul Central SA, dar si către un executor judecătoresc – 124 de lei şi o altă firmă – 97 de lei. (Neculai ROSCA)

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …