Tuesday , April 23 2024

Firma care va moderniza drumul județean de la ieșire din Suceava spre Dolhasca va lucra si la cel de la Moara-Stroiești-Costâna-Dărmănești

„La doar câteva zile semnăm un al doilea proiect european între CJ Suceava și o asociere de șapte firme care au câștigat licitația pentru lotul II al tronsonului Axa rutieră Suceava – Iași.  Acest tronson are o lungime totală de 29,54 de kilometri, din care 13,5 kilometri sunt drumuri de piatră, care nu au fost niciodată asfaltate, în zona Zaharești și Vâlcele, spre Costâna”, a declarat ieri,președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur

Asocierea firmelor având ca lider societatea suceveană Autotehnorom care a câștigat licitația pentru modernizarea, în decursul a doi ani, a drumului județean de la ieșire din Suceava spre Ipotești până la ieșirea din Dolhasca spre județul Iași a câștigat și licitația la lotul al doilea reprezentând modernizarea drumului județean de la ieșirea din Suceava spre Moara până la Liteni-Moara apoi de la Zaharești și Stroiești spre Vâlcele și Costâna până la Dărmănești.

În acest sens, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că a semnat, marți, 28 aprilie, contractul pentru modernizarea acelor tronsoane de drum județean, investiție pe fonduri europene prin Programul Operațional Regional. Acest contract a fost semnat la doar câteva zile după semnarea contractului pentru tronsonul celălalt de drum județean care este finanțat prin același proiect european și pentru care CJ Suceava a organizat un lot separat în cadrul aceleiași licitații. Valoarea totală a acestui contract este de 83 de milioane de lei cu tot cu TVA, adică 17,2 milioane de euro în vreme ce valoarea contractului pentru primul lot de drumuri județene propuse spre modernizare se ridică la 27 de milioane de euro. „La doar câteva zile semnăm un al doilea proiect european între CJ Suceava și o asociere de șapte firme care au câștigat licitația pentru lotul II al tronsonului Axa rutieră Suceava – Iași. Este vorba de drumul județean 209 C, care pornește de la Suceava, Frumoasa, Liteni Moara, Zaharești, Stroiești, Vâlcele, Dărmănești (prin satul Costâna – n.r.). Acest tronson are o lungime totală de 29,54 de kilometri, din care 13,5 kilometri sunt drumuri de piatră, care nu au fost niciodată asfaltate, în zona Zaharești și Vâlcele, spre Costâna”, a declarat Gheorghe Flutur. Pentru acest tronson de drumuri județene inclus în lotul al II-lea se vor turna două straturi de asfalt și va crește lățimea drumului de la 5,5 la 6,5 metri. Prin proiect se vor construi 34 de podețe, cinci poduri din care patru noi și unul care se reabilitează, 44 de kilometri de șanțuri și rigole, 6,4 km de trotuare, opt stații de autobuz și 300 de metri liniari de ziduri de sprijin. „De asemenea avem în vedere amenajarea intersecțiilor cu două drumuri naționale, una cu DN 17, la Stroiești și a doua cu DN 2 la Dărmănești. În proiect este inclusă și amenajarea trecerilor de cale ferată, la Stroiești și Dărmănești, plus indicatoare și marcaje rutiere”, a mai precizat Gheorghe Flutur. (D.P.)

Vezi si

Angelica Fădor: ”Festivalul Național al Ouălor Încondeiate de la Ciocănești – un eveniment de înaltă ținută”

Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a fost prezent, duminică, la Festivalul Național al Ouălor …