Thursday , March 28 2024

FETITA DE 9 ANI UCISA SI BAGATA INTR-UN SAC (VIDEO)

Copila a fost omorâtă şi băgată într-un sac de plastic. Principalul suspect, un tânăr de 21 de ani, a fost reţinut deja de poliţişti.

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Volovăţ, a fost reţinut, vineri searã, fiind cercetat pentru uciderea unei fete în vârstă de nouă ani, din comună.
Potrivit comisarului şef Cristian Papuc, din cadrul IPJ Suceava, vineri seară, la ora 19.00, prin Serviciul unic de urgenţă 112 a fost anunţată dispariţia unei fete în vârstă de nouă ani, din comuna Volovăţ.
El a arătat că, imediat au fost dispuse măsuri de cercetare şi că bicicleta fetei a fost găsită în dreptul unei gospodării, iar apoi, într-o magazie a fost găsit şi cadavrul fetei.
Fetiţa găsită moartă era legată la mâni şi fusese lovită la cap.
Suspectul de uciderea fetei este un tânăr, Dunga Dan Ionel (21 ani), care lucrează ca zilier în respectiva gospodărie.
Tânărul a fost reţinut şi dus la sediul Poliţiei Municipiului Rădăuţi, iar Parchetul Tribunalului Suceava a preluat cercetările pentru omor.
În urma necropsiei va fi stabilită cauza morţii fetei şi dacă aceasta a fost abuzată sexual.
VOM  REVENI

Copila a fost omorâtă şi băgată într-un sac de plastic. Principalul suspect, un tânăr de 21 de ani, a fost reţinut deja de poliţişti.

Vezi si

Senatorul Cadariu: PNL a dat startul unei mobilizări și organizări interne în perspectiva alegerilor din acest an

Biroul Politic Național al PNL a stabilit, marți, coordonatorii echipelor de campanie ale Partidului Național …