Thursday , March 28 2024

Festivitate de Absolvire și un concert în aer liber pentru cei peste 1.700 de studenți și masteranzi ai USV care au finalizat studiile în acest an

Joi seară, cele 11 facultăți din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava (USV) și-au sărbătorit absolvenții promoției 2022 cu un marș, care a pornit din campusul studențesc și s-a oprit pe esplanada Casei de Cultură, o festivitate de premiere a șefilor de promoție și un concert în aer liber, așa cum de mult nu a mai auzit urechea Sucevei. Peste 1.700 de studenți au absolvit studiile de licență și masterat ale USV în acest an, incluzându-i, în premieră, și pe cei de la recent înființata Facultate de Medicină și Științe Biologice.

Marșul absolvenților a fost o reală bucurie atât pentru studenții care în această perioadă își iau rămas bun de la campusul studențesc, colegi și profesori, cât și pentru sucevenii care i-au întâlnit pe stradă. La festivitatea organizată pe esplanadă au fost celebrați toți tinerii care au reușit să parcurgă anii de studenție, dar mai ales șefii de promoție, care au avut rezervat un binemeritat loc pe scenă și care au rostit câte un discurs pentru publicul prezent la eveniment. Aceștia sunt: Mădălina Liana Chelasă – Facultatea de Drept și Științe Administrative, Raluca Andreev de la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri, Sabin Patrariu de la Facultatea de Educație Fizică și Sport, Andrei Florin Ilaș – Facultatea de Inginerie Alimentară, Alexandru Efros – Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, Cosmin Viorel Avram de la Facultatea de Inginerie Mecanică, Alexandru Horea – Facultatea de Istorie și Geografie, Darius Lungu de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, Delia Popovici – Facultatea de Medicină, Alexandru Florin Zară de la Facultatea de Silvicultură și Agnes Galan de la Facultatea de Științe ale Educației.

Desigur, au luat cuvântul, rând pe rând, rectorul USV Valentin Popa, vicepreședintele CJ Suceava, Niculai Barbă, primarul Ion Lungu și subprefectul Cristian Șologon.

La finalul Festivității de Absolvire, studenții, masteranzii, profesorii și sucevenii prezenți pe esplanadă s-au bucurat de concertul susținut de solista de muzică ușoară ANDIA și cunoscuta trupă de pop-rock DIRECȚIA 5. (O. NUȚU)

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …