Wednesday , April 24 2024

Festivalul Blues Confusion va avea loc în acest an în perioada 29 iunie-1 iulie

In cadrul festivalului, publicul sucevean se va întâlni cu trupe și artiști pe care deja îi cunoaște: Axis, A.G. Weinberger, Trans-Express, Andrei Cerbu & The Crossroads, Marius Dobra Band, Joe Rusi și Matt Schofield

Blues-Con-Fusion-2017


Festivalul Blues Confusion va avea loc în acest an în perioada 29 iunie-1 iulie. În 2017 gazda concertelor din cadrul festivalului va fi tot legendara Cetate de Scaun a lui Stefan cel Mare unde, la scena principală, vor concerta câte 4 trupe pe seară. Locața permite cea mai buna infrastructură pe care a avut-o până acum concertul. Sesiunile de jam session vor fi în restaurantele din oraș, cu capacități care să permită accesul a 200 de persoane, pe parcursul a trei nopți. Programul include trei zile de festival, cu concerte joi, vineri și sâmbătă seara, urmate de câte o sesiune de jam session. Pentru că a devenit o manifestare culturală a regiunii, 2017 va aduce și o componentă educațonală, prin organizarea de work-shopuri pregătitoare în liceele din Suceava, un seminar pentru elevii de liceu susținut de artiști români și străini și chiar demo-uri în parcul central din Suceava. În acest an, A.G. Weinberger își va lansa volumul de scrieri “Singular” tot în cadrul Festivalului. Va fi amenajată o zonă de campare gratuită, în vecinătatea scenei principale, unde, pe timpul zilei va fi amenajată o mică scenă pentru cei care vor să cânte. De asemenea, pentru sponsori și parteneri se va organiza un eveniment privat cu artiștii înainte de evenimentele publice, care va conține lansarea filmului „The Story, The City, The Blues” dedicat ediției 2016 a Festivalului, precum și recitaluri ale unora dintre artiștii prezenți în edițiile trecute. Deschiderea festivalului va avea loc joi, 29 iunie, de la ora 19:00, pe esplanada Casei de Cultură.
In cadrul festivalului, publicul sucevean se va întâlni cu trupe și artiști pe care deja îi cunoaște: Axis, A.G. Weinberger, Trans-Express, Andrei Cerbu & The Crossroads, Marius Dobra Band, Joe Rusi și Matt Schofield.
Blues Con-Fusion a devenit un reper cultural important al acestei regiuni, și a consolidat o formulă sustenabilă prin care arta, divertismentul și educața „fuzionează”. Alte arte, ca filmul, pictura, fotografia, literatura se alătură și ele acestui eveniment. Dincolo de faptul ca a devenit unul din cele mai emblematice elemente de personalitate a orașului Suceava, acest fenomen reprezintă și o platforma de promovare a tinerelor talente și de realizarea de noi proiecte.
Festivalul are nevoie de susțnerea mediului de afaceri, nu doar pentru că este un instrument eficient de promovare a brandurilor locale, ci și pentru că astfel se dezvoltă infrastructura culturală a orașului și a regiunii. Ca în fiecare an, Festivalul beneficiază de asocierea cu Primăria Suceava, Consiliul Local Suceava, Centrul Cultural și Muzeul Bucovinei sau USV, dar își găsește suport și în mediul de afaceri din zonă. Consolidarea și dezvoltarea parteneriatelor cu instituțiile statului, precum și cu mass-media, reprezintă un factor esențal în succesul manifestării. Blues Con-Fusion este un festival de nivel european, cu expunere internațională. (Alexandra IONICA)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …