Tuesday , July 23 2024

FC Şoimii Gura Humorului, mai aproape de desființare decât de Liga a III-a

  “Considerăm că este mai firesc să ne încheiem activitatea decât să continuăm în această situație”, se arată într-un comunicat al echipei humorene

Visul microbiștilor humoreni de a vedea din nou fotbal de Liga a III-a pe stadionul Tineretului după o așteptare de peste 12 ani este pe cale să se spulbere într-o vară.

FC Şoimii este mai aproape de desființare decât de înscrierea în Liga a III-a, eșalon în care și-a obținut dreptul de participare în urma barajului de promovare câștigat în fața celor de la Comstar Vaslui.

Gruparea humoreană a promovat încă din primul an de la înființare cu sprijinul exclusiv a lui Eduard Wendling, dar Liga a III-a pare să fie o pălărie mult prea mare din punct de vedere financiar pentru actualul primar al comunei Păltinoasa.

Recent, oficialii clubului au căutat sprijin la municipalitatea din Gura Humorului, însă primarul Marius Ursaciuc a anunțat că poate asigura doar o treime din bugetul echipei și mai poate pune în continuare la dispoziție stadionul Tineretului, care întâmpină însă probleme în îndeplinirea condițiilor de omologare pentru Liga a III-a.

„S-a discutat foarte mult în ultimul timp de clubul nostru. Fiecare și-a spus părerea, iar noi respectăm părerile tuturor. Cu toate acestea, noi știind în ce situație suntem de un an de zile, am tot căutat soluții pentru a activa în Liga a III-a. În acest moment considerăm că nu este normal ca această echipă care ne reprezintă orașul și sportul rege cu cei mai mulți susținători, să nu fie susținută financiar de administrația locală, cu o valoare modică în comparație cu bugetul necesar. Acest lucru demonstrează, exact așa cum am simțit timp de un an, că nu suntem doriți. Considerăm că este mai firesc să ne încheiem activitatea decât să continuăm în această situație. Mulțumim încă o dată pentru toată susținerea dumneavoastră!”, se arată într-un comunicat al echipei FC Şoimii Gura Humorului.

Luni, 15 iulie, este termenul limită de înscriere în ediția 2024-2025 a Ligii a III-a, de unde o echipă din Seria I s-a retras deja: Rapid Brodoc. (D.C.)

Vezi si

LUME, LUME… HAI LA TÂRG! Peste 100 de meșteri populari vor fi prezenți în weekend la Muzeul Satului Bucovinean 

Muzeul Național al Bucovinei organizează și în acest an manifestarea de tradiție LUME, LUME… HAI …