FBORB a moştenit doar titlul de nobleţe, nu şi averea vechiului Fond Bisericesc

Curtea de Apel Cluj a redactat şi transmis părţilor motivarea hotărârii civile din 13 noiembrie 2013 în apelul declarat în procesul privind revendicarea imobiliară formulată de Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei asupra suprafeţei de peste 166.000 de hectare de pădure cu drumurile forestiere şi clădirile aferente, aflate acum în proprietatea statului român şi administrarea RNP – Romsilva, Direcţia Silvică Suceava. Precum se ştie, în speţă instanţa clujeană s-a pronunţat în sensul respingerii ca nefondat a apelului FBORB, admiterea apelurilor Direcţiei Silvice şi a intervenienţilor, respingând în întregime, ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de FBORB. Prin aceeaşi sentinţă FBORB a fost obligată să plătească Direcţiei Silvice Suceava, suma de 300.000 de lei cheltuieli parţiale de judecată în apel. Incepând de ieri, 31 martie, când sentinţa a fost comunicată, părţile au la dispoziţie 15 zile pentru a declara recurs la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă sunt nemulţumite de soluţia dată.
Curtea de Apel Cluj: Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nu a fost niciodată proprietarul bunurilor ci administratorul lor
In motivarea sentinţei, cuprinsă în aproape 120 de pagini, Curtea de Apel Cluj, a reţinut că, până la momentul soluţionării acţiunii în revendicare, calitatea reclamantei (FBORB, n.r.) de proprietar asupra bunurilor revendicate nu a fost dovedită, autorul acesteia, Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nefiind proprietarul bunurilor ci administratorul lor. Mai mult, reclamanta nu a probat nici faptul posesiei exercitate de pârâţi (Statul Român, Romsilva – Direcţia Silvică Suceava, n.r.) cu privire la întreaga suprafaţă de teren revendicată şi la toate construcţiile pretins a fi restituite, o astfel de dovadă fiind cu neputinţă în absenţa probei cu expertiza tehnică judiciară pe care FBORB a refuzat-o în mod consecvent pe parcursul procesului. De aceea, consideră instanţa clujeană, acţiunea de revendicare se impune a fi respinsă, în tot.
Realizând un istoric al terenurilor şi bunurilor revendicate, din momentul în care Bucovina a fost anexată de Imperiul Austro-Ungar şi până în 1949, anul în care vechiul Fond Bisericesc Ortodox al Bucovinei a fost desfiinţat şi lichidat, judecătorii de la Curtea de Apel Cluj arată că din 1775 averea Episcopiei de Rădăuţi, a mănăstirilor şi schiturilor, provenită din daniile făcute de domnii Moldovei, clerul şi boierii români a fost încamerată, în accepţiunea pe care Codul civil austriac o dă în mod explicit acestei noţiuni – bunurile kamerale constituind “averea statului”. Fondul religionar ortodox român din Bucovina a fost înfiinţat în 1783, prin dispoziţia împăratului Iosif al II-lea. Proprietăţile fondului au fost administrate şi exploatate prin directori civili sau militari, la conducere fiind instalaţi funcţionari străini, aristocraţi loiali administraţiei austriece, care închiriau moşiile Fondului la preţuri derizorii. Incepând cu 1918, tot ceea ce a aparţinut statului austro-ungar a fost transmis statului român, prin urmare, inclusive dreptul de proprietate asupra bunurilor aflate în administrarea acestuia, existând o perioadă de provizorat, până la adoptarea legii privind organizarea Bisericii Ortodoxe Române din anul 1925. De atunci, Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina a devenit persoană juridică de drept public, judecătorii clujeni arătând că sunt relevante referitor la statutul persoanelor juridice de drept public din perioada interbelică, considerentele unei decizii din iulie 1933 a Tribunalului Cluj, în care se arată textual că “persoanele juridice de drept public sunt exclusive acelea care emană de la puterea Statului şi funcţionează ca organe ale acestuia, sau în virtutea unei delegaţiuni a lui”.
FBORB a moştenit doar titlul de nobleţe, nu şi averea vechiului Fond, desfiinţat în 1949
Un aspect delicat în istoria Fondului, invocat de Fundaţia FBORB încă de la debutul procesului de revendicare imobiliară deschis la Tribunalul Suceava în 12 aprilie 2001, îl constitue Decretul nr. 273/1949 care a avut ca obiect desfiinţarea – lichidarea acestuia şi care nu a fost niciodată publicat în Monitorul Oficial, în contra chiar şi a legislaţiei comuniste, aflată în vigoare la acea vreme, actul invocat fiind considerat nul de drept. Numai că, judecătorii Curţii de Apel Cluj apreciază că prin Decretul 273/1949, s-a decis doar dizolvarea de plin drept a Fondului şi lichidarea patrimoniului acestuia, încetarea existenţei persoanei de drept public, într-o procedură similară celei de înfiinţare, respectiv printr-un act de autoritate juridică emis de stat. “Decretul a avut ca obiect desfiinţarea, lichidarea Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei, administrator al bunurilor statului iar nu transmiterea pretinsei proprietăţi de la fundaţie la stat, printr-o preluare abuzivă, în sensul celor afirmate de reclamantă. Aşa fiind, pretinsa neconstituţionalitate a evocatului act normativ, prin nepublicarea în Monitorul Oficial al României, este de natură să afecteze exclusiv actul de desfiinţare a Fondului, iar nu transmiterea proprietăţii în favoarea statului, această transmisiune realizându-se cu mult timp înainte, iniţial în favoarea statului austro-ungar, iar apoi a statului român, or, caracterul abuziv al acestor acte juridice nu a fost susţinut de reclamantă, cererea sa expresă vizând nelegalitatea Decretului 273/1949. (…) In realitate, în anul 1949, Fondul nu avea în patrimoniul său un drept de proprietate deplină asupra bunurilor pe care le deţinea ci un drept de administrare corespunzător proprietăţii publice, care includea atributele posesiei, folosinţei şi dispoziţiei, exercitate în limite legale”, se arată în motivare. Cu alte cuvinte, statuarea definitivă cu putere de lucru judecat al calităţii de continuator al vechiului Fond, desfiinţat în 1949 pentru Fundaţia FBORB înfiinţată în 2000, nu este contestată de nimeni, doar că noua fundaţie a moştenit doar titlul de nobleţe, dar nu şi averea administrată de cea dinainte.
Suprapunerile de hărţi de diferite categorii, unele vechi de 100 de ani, probă neacceptată de instanţă
Instanţa clujeană a mai scos în evidenţă şi faptul că, şi în situaţia în care s-ar accepta ipoteza susţinută de reclamantă, aceea a existenţei în patrimoniul Fondului a unui drept de proprietate deplină asupra bunurilor evidenţiate din momentul înfiinţării – 1783 şi până la data desfiinţării şi lichidării patrimoniului, FBORB nu a făcut dovada indubitabilă a existenţei dreptului de proprietate şi a întinderii acestuia, cu privire la fiecare bun imobil revendicat. Astfel, în ceea ce priveşte întinderea dreptului de proprietate pretins, s-a reţinut că FBORB a menţionat iniţial că suprafaţa revendicată este de 192.000 de hectare, iar în al treilea ciclu procesual a revenit cu precizarea că suprafaţa revendicată este de 166.813,5 hectare, fără a justifica această diferenţă prin înscrisuri concludente. “Reclamanta a înţeles să facă dovada existenţei şi întinderii dreptului de prorietate cu planurile de situaţie întocmite prin suprapunerea hărţilor amenajistice cu hărţile cadastrale vechi de 100 de ani precum şi cu anexele la Legea fondului funciar, întocmite de comisiile locale de fond funciar, invocând faptul că aceste planuri sunt opozabile Direcţiei Silvice Suceava întrucât poartă semnătura şefilor ocoalelor silvice şi sunt avute în vedere în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate în condiţiile şi pe temeiul legilor findului funciar. Această suprapunere a hărţilor imagistice cu hărţile cadastrale nu poate conduce la informaţii exacte sub aspectul întinderii proprietăţii revendicate, cele două tipuri de hărţi fiind întocmite la scară diferită”, se arată în motivare.
O expertiză tehnică judiciară, refuzată de FBORB
Se mai precizează că Inalta Curte a decis anterior că se impune în cauză administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară, iar Curtea de Apel Cluj a dispus administrarea acestei probe, dar reprezentantul FBORB s-a opus în mod constant efectuării unui raport de expertiză, apreciind că această probă nu este relevantă. Instanţa clujeană a stabilit o comisie de experţi, a fixat obiectivele expertizei, a stabilit avansul pentru onorariu, câte 1.200.000 de lei pentru fiecare parte. Direcţia Silvică a plătit partea de contribuţie, FBORB a refuzat, astfel încât instanţa a pronunţat sancţiunea decăderii reclamantei apelante din dreptul de a administra proba cu expertiză, banii Direcţiei Silvice au fost restituiţi, iar judecarea apelului s-a făcut doar în baza probelor existente, soluţia fiind cea prezentată în sentinţa din 13 noiembrie 2013, motivată zilele acestea. Se aşteaptă ca FBORB să formuleze recurs la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva hotărârii Curţii de Apel Cluj, aceasta fiind ultima cale de atac posibilă în ţară, după peste 13 ani de procese, strămutări şi rejudecări. Avocaţii FBORB au anunţat deja că, dacă nu vor avea câştig de cauză în ţară, se vor adresa instanţelor internaţionale. (Neculai ROSCA)