Saturday , June 22 2024

Extinderea Aeroportului la o capacitate de 2 milioane de pasageri pe an a fost scoasă la licitație de CJ Suceava

Consiliul Judeţean Suceava intenţionează implementarea proiectului „Modernizare şi extindere Aeroport „Ştefan cel Mare” Suceava” în vederea deservirii unui trafic crescut de aeronave cu peste 2.000.000 de pasageri pe an şi a unui flux minim de 500 pasageri pe oră. „Este nevoie imperioasă de aceste investiţii la standarde actuale care să poată asigura tranzitul pasagerilor pentru următorii ani”, se precizează în anunțul de participare la licitația care va avea loc pe 25 iunie.

Potrivit anunțului din 28 mai, prin realizarea obiectivului de investiţii, Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava va avea perspectiva reală de noi destinaţii şi noi oportunităţi pentru turism şi mediul de afaceri dacă va putea deservi un trafic crescut de aeronave, cu peste 2.000.000 de pasageri/an şi un flux de minim 500 pasageri/oră. În vederea demarării lucrărilor, este necesară achiziţia serviciului de proiectare iar deocamdată CJ Suceava are în vederea întocmirea expertizei tehnice pentru analiza structurii de rezistenţă a clădirilor existente, urmând apoi cu studiul de fezabilitate.
secretarasite
Valoarea estimată este de 604.201,68 lei fără TVA, dar nu este exclus ca la licitație să rezulte o altă valoare mai scăzută, cu toate că administrația județeană pune accentul mai degrabă pe calitatea documentațiilor. Cel puțin asta rezultă din criteriul de atribuire care, conform anunțului de pe SEAP, este „cel mai bun raport calitatepreț” din care doar 40% este componenta financiară.

În momentul de față, Aeroportul „Ștefan cel Mare” este certificat ca aeroport internațional, poate acomoda simultan patru aeronave de 180 de locuri și poate procesa 200 de pasageri pe oră. Pentru că uneori în același interval orar sunt operate mai multe curse, numărul de pasageri ajunge însă a fi la peste 500, uneori chiar 700 de persoane iar ”procesarea” lor se face într-un spațiu insuficient. În 2023 au fost peste 800 de mii de pasageri, cu o medie de 2.150 de pasageri pe zi și cu vârfuri de 800 de pasageri pe oră.

Ca atare, nota de fundamentare realizată identifică două posibile locații de amenajare a două noi clădiri, una pe perimetrul dintre terminalele T1 și T2 și zona publică, alta pe perimetrul dintre terminalele T1 și T2 și platforma de îmbarcare/debarcare. Durata minimă de funcționare va fi de 32 de ani.

În cadrul contractului, pe lângă expertiza tehnică şi studiul de fezabilitate, vor fi întocmite și studiile de teren – geotehnic și topografic (acestea fiind obligatorii înaintea realizării oricărui studiu de fezabilitate), măsurători WGS, studiu de obstacolare, studiul privind posibilitatea utilizării unor sisteme alternative de eficienţă ridicată de producere a energiei, scenariul de securitate la incendiu preliminar și documentaţii obţinere avize/acorduri solicitate prin certificatul de urbanism. Durata contractului este de 9 luni. Fondurile pentru aceste documentații sunt asigurate de la bugetul CJ Suceava. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Ucrainean cu mandat de arestare pentru furt calificat emis de autoritățile franceze, depistat la Vicovu de Sus

Vineri, L. Yurii,  cetățean ucrainean, de 27 ani, cu domiciliu în localitatea Cernăuți, a fost …

2 comments

  1. “poate acomoda simultan patru aeronave”?
    Suna ca naiba !
    Cred ca in loc de “acomoda”, “deservi” ar fi fost un termen mai bun.

    • Accomoda este correct.
      Investitia este in patru rampe din alea mobile trase de cai pe care urca si cooara mujicii in avion. Ca daca ai patru zboriri la capacitate care aterizeaza simultan (pe singura pista de la Suceava) ce te faci cu o singura scara?