Tuesday , April 23 2024

Evazionist trimis în judecată după ce a păgubit statul cu peste 200.000 de lei

Administratorul unei firme care a prejudiciat statul român cu 219.167 de lei a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală și spălare de bani  parchet

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată sub control judiciar a unui inculpat pentru săvârșirea a două infracțiuni de evaziune fiscală și a unei infracțiuni de spălare de bani, toate în formă conti­nuată.

Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.

Anchetatorii au stabilit că în luna ianuarie 2013, inculpatul a înființat o societate comercială, fiind unic asociat și administrator. Obiectul principal de activitate al societății este comerțul cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare, iar sediul social al societății a fost stabilit la domiciliul administratorului, într-o localitate din zona rurală a județului Suceava.

Societatea comercială a funcționat doar în primul trimestru al anului 2013, perioadă în care inculpatul nu s-a preocupat de desfășurarea de activități comerciale profitabile, pe care să le înre­gistreze în evidențele contabile ale societății și să le declare organelor fiscale, ci de dobândirea de ­pro­fituri ilicite, prin înregistrarea de operațiuni fictive în evidențele contabile, în vederea obținerii de avantaje fiscale.

Astfel, în perioada februarie 2013 – martie 2013, inculpatul, în calitate de administrator al societății comerciale pe care a înființat-o, a înregistrat în contabilitatea societății operațiuni comerciale fictive constând în achiziții de bunuri/servicii în baza a 15 facturi fiscale emise de alți doi agenți economici, în valoare totală de 102.787 de lei, cu scopul de a deduce nelegal TVA în valoare de 24.669 de lei, sumă cu care a fost prejudiciat bugetul de stat (infracțiunea de evaziune fiscală).

Deși înființase o societate comercială, în cadrul căreia ar fi avut posibilitatea să desfășoare activități comerciale legale, inculpatul a ignorat existența societății, începând să desfășoare în calitate de persoană fizică neautorizată activități comerciale de achiziție, prelucrare și vânzare tablă, șuruburi și accesorii pentru construcții.

Prin urmare, în perioada 2013 – 2017, în calitate de persoană fizică neautorizată, inculpatul a achiziționat, în baza a 154 de facturi fiscale, atât personal, cât și prin intermediul soției sale și fiului său, precum și prin intermediul altor persoane apropiate (socru, ginere, frate, prieteni) cantități mari de mărfuri (tablă, șuruburi, alte accesorii și materiale de construcții) de la 11 agenți economici de pe teritoriul național, mărfuri pe care le-a ­co­mercializat ulterior, uneori după prelucrare, fără a emite documente legale și fără a înregistra și declara veniturile realizate, în valoare totală de 3.568.588 de lei, creând un prejudiciu total bugetului general consolidat al statului în valoare de 194.498 de lei (TVA – 96.822 de lei, impozit pe venit – 64.120 de lei, contribuții de asigurări sociale – 9.670 de lei, contribuții de asigurări sociale de sănătate – 23.886 de lei) -infracțiunea de ­eva­ziune fiscală.

De asemenea, în perioada 2013 – 2017, inculpatul a ascuns și disimulat adevărata proveniență a sumei de 219.167 lei, provenită din infracțiunile de evaziune fiscală, respectiv într-o primă etapă inculpatul a ascuns sumele de bani obținute din infracțiunea de evaziune fiscală prin reintroducerea acestora în circuitul economic, prin achiziții de mărfuri (tablă, șuruburi, alte accesorii și materiale de construcții) efectuate în mod succesiv, procedând în acest mod la finanțarea activității sale comerciale, desfășurată cu eludarea normelor fiscale, activitate continuată și apoi urmată de disi­mularea adevăratei naturi a provenienței bunurilor, cunoscând că acestea provin din infracțiuni, res­pectiv prin achiziționarea unor autovehicule, prin construirea de noi anexe (a unui atelier de prelucrat sârmă) sau prin îmbunătățiri aduse imobilului în care locuiește (pavarea întregii curți).

Din materialul probatoriu administrat în dosar reiese că prejudiciul total creat bugetului de stat este în valoare de 219.167 de lei, sumă care constituie obiectul material al infracțiunii de spălare de bani.

Procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului cu privire la suma de 434.000 de lei și a unei cantități de marfă (șuruburi, tablă, alte materiale de construcții), evaluată la suma de 277.420,38 lei, atât suma de bani, cât și materialele de construcție fiind identificate la domiciliul inculpatului cu ocazia efectuării percheziției domiciliare în luna decembrie 2017 și ridicate de către organele de urmărire penală.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Suceava.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. (D.Z.)

 

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …