Thursday , April 25 2024

etc. – şmecheria prin care Lazăr & Teodorovici încearcă să justifice noianul de transferuri după repartizarea computerizată

Din declaraţiile adjunctei Cristina Teodorovici reiese că mare parte din transferurile aprobate de cei doi şefi ai ISJ Suceava ar avea la bază motive medicale sau situaţii din familia elevilor, chipurile permise toate de banalul  “etc.”, care apare menţionat în coada unui articolul din Legea Educaţiei care prevede condiţiile în care se aprobă transferurile elevilor de clasa IX-a . La nivelul judeţului Suceava s-au înregistrat 523 de cereri de transfer, iar spre surprinderea tuturor, 326 au fost aprobate. Ieri, ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a declarat că raportul corpului de control al ministerului privind situaţia transferurilor de la Suceava va fi gata luni şi că, în cazul în care se va dovedi că au fost nereguli, persoanele responsabile vor fi sancţionate drastic, mergând până la desfacerea contractului de muncă

Inspectoratul Scolar Suceava - martie 2015 - 000 [800x600]

După izbucnirea scandalului legat de transferurile aprobate în rândul elevilor admişi în clasa a IX-a aprobate de conducerea Inspectoratului Scolar Judeţean (ISJ) Suceava, actuala adjunctă de la ISJ, Cristina Teodorovici a încercat, ieri, să explice cum s-a ajuns la fabuloasa cifră de aproape 400 de transferuri aprobate. Cum marea majoritate a acestor transferuri, probabil, nu au o justificare legală, şi explicaţiile adjunctei Teodorovici pot fi considerate cu mult în afara spiritului legii. Incâlcindu-se în paragrafe de lege, de altfel foarte clare, actuala adjunctă de la ISJ a găsit scăparea în a toate acoperitoarea formulă “et caetera” (etc. – şi celelalte – n.r.). Astfel, după ce cu o zi în urmă, ministrul secretar de stat, Vasile Salaru a declarat pentru cotidianul Obiectiv de Suceava că: “Nu am cunoştinţă că în alt inspectorat din ţară, vreodată, să se fi aprobat atâtea cereri de transfer”, Cristina Teodorovici, printre uşi, a încercat ieri să justifice cum aproape 400 de copii admişi în clasa a IX-a, din judeţul Suceava au apelat la bunăvoinţa ei şi a şefului său Gheorghe Lazăr, fiind fraţi gemeni sau tripleţi, bolnavi de cancer sau grav bolnavi sau chiar aflaţi în depresie. Cum probabil nici zece la sută din cei care au primit transferul de la Inspectoratul Scolar Judeţean Suceava nu se încadrează în aceste criterii, adjuncta lui Lazăr, Cristina Teodorovici a găsit portiţa.  “In legea educaţiei, pe lângă criteriile stabilite, gemeni, tripleţi sau bolnavi se specifică “etc.”, la care noi i-am încadrat, spre exemplu, pe orfani şi pe ceilalţi. Am gândit uman. Cu orfanii ce facem? Pe ei cui îi lăsăm?”, a declarat ieri, Cristina Teodorovici.
Reamintim că, la începutul lunii august, cotidianul Obiectiv de Suceava a a atras atenţia cu privire la cererile de transfer înregistrate la Inspectoratul Scolar Judeţean Suceava. Din totalul de elevi admişi în în clasa a IX-a în liceele din judeţul Suceava, 523 de elevi au solicitat transferal de la o unitate liceală la alta, sau de la un profil la altul, fiind nemulţumiţi de unitatea liceală unde au intrat, sau, după cum declara inspectorul general adjunct, Cristina Teodorovici, au greşit codurile liceelor pentru care au optat. După etapa de depunere a cererilor de transfer, a urmat etapa rezolvării acestora şi cea a afişării rezultatelor în urma cărora s-a constatat că aproape toate au fost aprobate. Din declaraţiile ministrului secretar de stat, Vasile Salaru reiese că la mijlocul aprobărilor în masă nu ar fi un lucru tocmai legal, iar în cazul constatării unei ilegalităţi, cei în cauză, “probabil vor fi deferiţi organelor de anchetă penală”. Salaru a mai precizat că indiferent de raportul pe care corpul de control îl va face, nici adjuncta Cristina Teodorovici, nici generalul Gheorghe Lazăr nu vor mai fi în fruntea învăţământului sucevean, începând cu 1 septembrie pentru că nu au promovoat concursurile organizate în acest sens de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării Stiinţifice.
Ministrul Educaţiei şi Cercetării Stiinţifice, Sorin Cîmpeanu a declarat ieri că judeţul Suceava nu este singurul judeţ în care corpul de control al MECS face verificări, ci mai sunt încă trei judeţe din ţară. Potrivit declaraţiilor lui Cîmpeanu, în cele patru judeţe din România s-au înregistrat 839 de transferuri. Astfel, în judeţul Suceava au fost înregistrate 523 de cereri de transfer, din care au fost aprobate 326, în Bihor s-au înregistrat 236 de cereri, din care 191 au fost aprobate, în Prahova au fost 264 de cereri şi s-au aprobat 252, iar în Brăila au fost 70 de solicitări aprobate. Ministrul Educaţiei a subliniat că, în cazul în care se va dovedi că au fost nereguli în aceste cazuri, persoanele responsabile vor fi sancţionate drastic, mergând până la desfacerea contractului de muncă, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul profesorilor implicaţi în fraudele de la Bacalaureat. Cîmpeanu a mai subliniat faptul că legea educaţiei are reglementări foarte clare privind transferurile în clasa a IX-a, după repartizarea computerizată, fiind luate în calcul cazurile în care sunt fraţii gemeni sau eventuale probleme medicale. Media celui care se transferă dintr-un liceu trebuie însă să fie cel puţin egală cu a ultimului admis la liceul unde vrea să se mute. Raportul corpului de control va fi gata luni, iar în funcţie de rezultatele acestuia, dosarele ar putea fi trimise anchetatorilor.
Care este cadrul legal în baza căruia se fac aceste transferuri, înainte de a începe clasa a IX-a
Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii la liceu prevede următoarele:
Art. 54. (1) Comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti rezolva situaţiile speciale apărute după repartizarea computerizată: situaţii medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaţilor gemeni, distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu, corectarea unor erori de transcriere greşită în baza de date computerizată a opţiunilor exprimate de elevi etc.
(2) Nu se va depăşi numărul maxim de 30 de elevi la clasa şi se va respecta, în toate cazurile, criteriul referitor la media de admitere. Deciziile se iau în plenul comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, după inventarierea tuturor cazurilor existente la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti.
(3) Deciziile comisiei de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti se iau cu majoritate de voturi, cu consemnare într-un proces-verbal, şi sunt făcute publice prin afişare la sediul inspectoratului şcolar.  (Iulia Greta NIGA)

Vezi si

Aur sau argint? Suceveanca Lăcrimioara Perijoc s-a calificat în finala Europenelor de Box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc s-a calificat joi, 25 aprilie, în finala categoriei 54 kg a …

7 comments

  1. Chirilă e MAMA posturilor.Să i se verifice activitatea telefonică,persoanele cu care se intâlnea,directoriii și traseul plicurilor pentru titularizări.Persoane care habar nu au sa țină o lecție a fost titularizat din primul an de invațamânt -cu plicul de acestă patroană a posturilor de la personal.Cum oameni care nu cotizează sunt trimiși cu restrângere prin județ și alții puși la căldurp cu 2 servicii.ȘEFA PERSONAL IA FĂCUT LA HĂRTII PE AMÂNDOI.Toate titularizările făcute în ultimii ani să fie verificate de DNA.SUBIECTE ȘTIUTE LA EXAMENE…

  2. Studiind metodologia de admitere prezentata in cuprinsul aticolului (si de care nu ne indoim), putem concluziona ca de ani buni, la ISJ, s-au comis sute, chiar mii de abuzuri privind transferurile, pentru ca studiind putin “numarul maxim de 30 de elevi la clasa” din liceele de prestigiu din oras (dar nu uitati si celelalte orase din judet), observam ca acestea se apropiau frecvent de 40 de elevi si nici un ministru al educatiei “nu a “observat” aceste nerespectari ale legii pana acum. Am putea concluziona ca au fost “partasi” la aceste matrapazlâcuri” sau au fost, ca multi altii, incompetenti numiti politic si fara tangenta cu sistemul de invatamant.
    Dar directorii care nu respecta cifrele de scolarizare maxime admise de lege nu raspund in fata acesteia?!!!
    Se pare ca nu. Daca ne raportam la sumele “vehiculate” pentru acele transferuri ne dam seama ca legea ramane doar pe hartie si pentru prostii care au participat corect in etapa de admitere electronica, cu toate emotiile aferente.
    Cat despre ministrul educatiei actual, ce sa gandim?!
    Daca doua persoane (din care cel putin una nici nu ar avea ce cauta intr-un sistem de educatie civilizat, nu mai vorbim si de alte functii, iar cine ii cunoaste probabil ca stiu la cine ma refer) nu au fost in stare sa promoveze un examen, nu inteleg de ce mai trebuiau “pastrate” pana la 1 septembrie?!!! Ca simpli profesori nu mai stiau sa explice matrapazlacurile? Oare Suceava nu mai are profesori care sa poata ocupa aceste posturi? Nu mai exista acel corp de experti mult laudat? Sau dintre toti, cei mai buni sant cele doua “loaze”! Sau mai exista ceva ce noua ne scapa…Am mai vazut inspectori care au picat examenul si “l-au luat” dupa contestatii …considerabile…
    Om vedea si “reactia” ministrului.
    Desi, parca vad ca pe la sfarsitul saptamanii viitoare, ministerul va anunta intr-o stire scurta ca, in general, transferurile nu sant ilegale ci fac parte din sfera acelui etc., pe care voit, legiuitorul “cel smecher” l-a atasat unui articol “banal” din lege.
    Fiindca nu cred ca s-a schimbat comportamentul corbilor….

  3. intre 150-300 euro de transfer. Dar titularizarile sunt in regula? culmea. O gasca de betivi, curve si oameni de nimic, toti pusi politic. Trebuie alungati din oras, bagati la pucarie si confiscat averile. Daca nu se intampla suntem luati de prosti. Banuiesc ca sunt si oameni cinstiti acolo, dar conducerea trebuie bagata la puscarie. Ce ati vrea sa mai dovediti, nu ajunge?

  4. ISJ Suceava = o “cloaca” alcatuita pe criterii politice si…altele…Trebuie distrusa pentru binele invatamantului romanesc.

  5. trebuie sapat si in anii din urma,pentru ce mai este admitere ca toti se transfera unde vor

  6. Oameni buni, haideti sa trecem de subiectul transferurilor frauduloase si sa avansam la lucrurile cu adevarat majore, la nucleul cancerului din acest invatamant putred. Acest aspect(al transferurilor) e doar varful icebergului din intregul munte de infractiuni, crase ilegalitati, abuzuri enorme la cel mai inalt nivel. Chintesenta sta de fapt in alta parte, anume cu intrebarea retorica: Daca in cele din urma s-a constatat ca in fruntea ISJ Suceava troneaza doua vietati incompetente, necalificate, incapabile de un examen competent pt. ocuparea unei functii in invatamantul intr-un stat de drept…prin ce maniere, la randul lor, acesti “patroni” de ISJ au angajat cadre didactice, alti conducatori de instutii ale invatamantului de stat, au scos posturi la concursul national de titularizare, au eliberat decizii de catedra/post?, sau mai grav, au inventat ori desfiintat posturi/catedre intregi?!Aceasta ar fi una din intrebarile intrebatoare! Deci problema majora, pleaca descendent de sus, finalizandu-se in cele din urma cu nevinovatii copii/elevi(acei elevi ce au preocuparea de cunoastere, asimilare, aprofundare, perseverenta). Desigur, din acest lant piramidal nu trebuie omis un aspect aparent neimportant – cel al acelor parinti cu influente social-politice(care nu intamplator fac parte din comitete, consilii administrative,ajungandu-se la situatii nemarginit de penibile,fiind imuni la ridicol) acei “snobi”, iubitori de non-valori, kitsch, parvenism, șmenism toate acestea bazandu-se pe trafic de influenta, pe limba romanului -> nepotism

  7. Trebuie “sapat” mai adanc la ISJ Suceava! Surprizele vor fi uriase!