Flutur crede că este posibil ca proiectarea tronsoanelor Siret-Suceava-Pașcani ale viitoarei A7 să fie gata mai repede de 2 ani

08 august 2020, 10:45

Președintele Consiliului Județean Suceava a declarat că vrea ca autoritățile locale să sprijine demersurile proiectanților pentru tronsoanele de la Siret la Pașcani de la viitoarea autostradă ce va face legătura cu capitala țării

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a avut vineri, 7 august, discuții cu ministrul Transporturilor, după ce că cu o zi mai devreme Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat cine sunt câștigătorii licitațiilor pentru întocmirea studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice pentru tronsoanele Siret-Suceava și Suceava-Pașcani din viitoarea autostradă A7, într-o primă fază urmând a fi realizată ca drum expres.

„Am avut astăzi (vineri, 7 august – n.r.) discuții cu ministrul Transporturilor. Tot tronsonul de la Siret până la Ploiești, în momentul de față se află în faza de proiectare (tronsoanele de la Pașcani la Ploiești au fost licitate mai înainte de cele de la Pașcani spre Siret – n.r.). Dacă vor fi sprijiniți de autoritățile locale și județene, se poate scurta durata celor 24 de luni. Compania poartă discuții în momentul de față pentru un contract cadru pentru cadastru expropriere, pentru că aceste lucrări înseamnă despăgubiri către proprietarii terenurilor”, a declarat președintele CJ Suceava.

Potrivit normativului pentru autostrăzi, dar și a celui pentru drumuri expres, suprafața care necesită a fi degrevată de sarcini și predată pentru realizarea acestui gen de lucrări de infrastructură rutieră este în lățime de 70 de metri. Primul tronson de drum expres de la Siret spre Suceava a fost estimat la o lungime de aproximativ 41 de kilometri, cu circa 20 de kilometri mai puțin față de tronsonul de la Suceava spre Pașcani.

De altfel, Gheorghe Flutur a reiterat că se caută soluții ca aceste amplu proiect de drum expres (pasul următor este adaptarea acestuia la nivel de autostradă, de aceea suprafața expropriată este identică în normativele pentru autostrăzi și drum expres) să fie finanțat pe programul de reziliență cu Uniunea Europeană, în cadrul celor circa 80 de miliarde de euro pe care România urmează să îi primească începând de anul viitor, în exercițiul financiar multianual 2021-2027. Potrivit unor prime estimări – nu însă la nivel de precizie ca a unui studiu de fezabilitate sau a unui proiect tehnic, autostrada care va lega Suceava de București va putea costa circa 1,8 miliarde de euro. „Pentru mine este foarte îmbucurător că acest traseu este agreat de Comisia Europeană, nu este scump și nu are porțiuni de restricții în arii protejate și situri. Am văzut că pe porțiunea Ploiești – Focșani proiectantul a terminat lucrarea cu câteva luni mai repede. Același lucru se poate întâmpla și la Suceava cu sprijinul nostru și categoric se va întâmpla”, a mai declarat Gheorghe Flutur.

El a ținut să precizeze că Guvernul PNL a luptat pentru legătura Moldovei, a Bucovinei cu capitala țării, cum a luptat și luptă pentru legătura Bucovinei și a Sucevei cu vestul României și Occidentul. „De aceea, marile provocări pentru noi în perioada următoare sunt autostrada A7 Siret – Suceava – București și Autostrada Nordului A 14 Suceava – Vatra Dornei – Dej – Satu Mare spre Budapesta. Asta înseamnă civilizație, dezvoltare și eu cred că trebuie să trecem de la faza de apă-canal-drumuri, care bineînțeles vor continua, la autostrăzi pentru scoaterea din izolare a Bucovinei și a județului Suceava”, a conchis Gheorghe Flutur. (D.P.)

reportersite