Friday , April 19 2024

Elevii Seminarului Teologic Ortodox ”Mitropolitul Dosoftei” din Suceava se alătură acțiunilor de sprijinire a refugiaților ucraineni

În aceste zile de încercare pentru poporul ucrainean, elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox ”Mitropolitul Dosoftei” se implică în acțiunile de întrajutorare a victimelor războiului din țara vecină, demarate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților încă de la începutul conflictului militar.

Seminariști din clasele IX-XII, cunoscători de limbă ucraineană, au fost alături de cetățenii care au ajuns în România prin punctul de trecere a frontierei Siret, în Gara Burdujeni, dar și în centrele de refugiați, oferind îndrumare în ceea ce înseamnă identificarea locurilor de cazare și transport, informații privind călătoria pe teritoriul României, dar și apă, alimente, produse de igienă și de strictă necesitate.

Totodată, la Așezământul ”Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți, unul dintre cele patru puncte de colectare organizate de Arhiepiscopie, în aceste zile seminariștii, coordonați de arhid. Ionuț Isopescu, consilier al Sectorului Educațional Teologic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și de arhid. Bogdan Mihai Hrișcă, directorul instituției de învățământ, au sortat și pregătit produsele donate de credincioși din întreaga Patriarhie Română, precum și de numeroase persoane, organizații non-guvernamentale, agenți economici sau instituții din România și din afara granițelor țării, într-un gest de solidaritate și iubire de aproapele.

În zilele care urmează, se va constitui un nou convoi umanitar care se va îndrepta spre Cernăuți, dar și spre alte zone afectate de conflictul militar izbucnit la 24 februarie. Aceste ajutoare vor ajunge la cei care au decis să nu plece momentan din Ucraina, sau care din diferite motive nu pot pleca, adăpostindu-se în buncăre, stații de metrou, subsolurile clădirilor ori alte spații de apărare improvizate.

O mențiune specială trebuie făcută privind pregătirea produselor destinate exclusiv sprijinirii familiilor cu copii mici (scutece, produse de igienă pentru copii, lapte praf și alte suplimente nutritive, pături), atât de necesare.

Cei care doresc să se alăture acestor acțiuni umanitare sunt îndemnați să ia legătura cu preotul paroh sau să doneze în conturile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților:

în lei: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014,

în euro: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110

în dolari: RO30 RNCB 0234 0370 1091 0004

deschise la Banca Comercială Română, cu mențiunea sprijin refugiați Ucraina. (O.N.)

sursa foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Vezi si

Performanță în prag de centenar la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare”. 27 de elevi calificați la fazele naționale ale olimpiadelor școlare

”Anul acesta, în prag de centenar, mușatinii și-au depășit recordul la premiile obținute la fazele …