Friday , April 19 2024

Elevii de la Scoala nr. 1 Suceava s-au transformat în Moș Crăciun pentru preșcolarii din Moara Mică

In cadrul proiectului “Dăruiește zâmbete” elevii au donat haine și jucării pe care apoi le-au dăruit unor copii mai puțin norocoși  
scoala 1

Elevii de la învățământul primar de la Scoala Gimnazială nr.1 din municipiul Suceava s-au transformat în Moș Crăciun în cursul zilei de ieri, 15 decembrie, pentru copiii de la Grădinița cu Program Normal din Moara Mica. De la începutul acestei luni, elevii suceveni au adunat hăinuțe și jucării, în cadrul proiectului “Dăruiește zâmbete” iar ieri, înșoțiți de părinți și cadre didactice i-au vizitat pe micuții mai puțin norocoși, cărora le-au adus lacrimi de fericire pe chipuri. “In fiecare an, în preajma sărbătorilor de Crăciun, încercăm să insuflăm elevilor noștri sentimente de dragoste, de bunătate, altruism, milostenie. Le explicăm mereu că există în jurul nostru mulți copii nevoiași, cu care soarta nu a fost așa darnică și care poate nici măcar nu îndrăznesc să viseze la lucruri jucării sau hăinuțe, pe care ei le au deja. Le-am sugerat, ba chiar i-am rugat, ca acum în prag de Crăciun, să-și imagineze că sunt spiridușii Moșului și că pot face și ei fericiți niște copii renunțând la una, două sau mai multe jucării, pe care să le doneze acestora”, ne-a povestit profesoara Marinela Rusu, inițiatoarea acestui proiect. Copiii, sprijiniți de părinți, au fost foarte receptivi și au răspuns prompt la solicitarea cadrelor didactice, fiind foarte mândri de gestul lor. Pentru a-i încurajara și în semn de mulțumire pentru ceea ce au făcut, conducerea Scolii nr. 1 Suceava a premiat toți elevii implicați în desfășurarea proiectului “Dăruiește zâmbete” cu câte un certificat de voluntar. Câțiva saci cu hăinuțe au ajuns din partea acestor copii și la Biserica “Sf. Inviere”, hăinuțe pe care părintele Dumitru Irimia le va da unor copii care au cu adevărat nevoie de ele. (C.R.)

Vezi si

Lemn confiscat în valoare de 585.000 lei și amenzi de 556.000 lei aplicate luna trecută de Garda Forestieră Suceava

În luna martie 2024 personalul Gărzii Forestiere Suceava a efectuat în total un număr de …