Thursday , April 25 2024

Elevii de la Scoala Militară de Subofițeri Fălticeni au donat sânge pentru a se evita o criză în minivacanța de 1 Decembrie

sange

Pentru a se evita o criză de sânge în spitalele sucevene, criză cauzată de zilele libere din minivacanța de 1 Decembrie, 50 de elevi din anul I de la Scoala Militară de Subofițeri de Jandarmi “Petru Rareș“ din Fălticeni au donat ieri sânge la Centrul de Transfuzii Suceava. Acțiunea lor are ca scop refacerea rezervelor de sânge transfuzabil, fiind deja o tradiție în rândul elevilor de la această unitate de învățământ să doneze sânge. Așa cum reiese din datele furnizate de Centrul de Transfuzie Sanguină Suceava, numărul donatorilor de sânge a scăzut dramatic în ultimele zile. Zeci de bolnavi așteaptă deznădăjduiți, iar singura speranță este ca cei dragi să se mobilizeze și să meargă să doneze sânge, de preferat pentru grupa de care are nevoie fiecare bolnav, pentru a fi siguri că această cantitate de sânge va ajunge la ei. ­Rea­mintim că cei care donează sânge primesc câte șapte tichete de masă plus un set de analize medicale gratuit. O situație critică este în cazul grupei de sânge AB negativ, care este o grupă destul de rar întâlnită. Acest procedeu al donării de sânge prezintă și o serie de beneficii pentru organism, cum ar fi: sângele este împrospătat, imunitatea organismului crește, riscul de paralizie și accident vascular se poate reduce cu 30%. În urma donării de sânge, rezistența orga­nismului la șocuri crește, astfel că, dacă donatorul va suferi un accident, reacția organismului îi va ajuta pe medici, acesta fiind deja obișnuit cu pierderea de sânge și înlocuirea lui. Potrivit legii, pot să dea sânge persoanele peste 18 ani, dar care nu au mai mult de 62 de ani și cele care nu cântăresc sub 50 de kg. Donatorii nu trebuie să aibă boli pulmonare, de inimă, piele, diabet, hepatită, sifilis, ulcer, TBC sau HIV/SIDA. Pe de altă parte, nu este permisă donarea de sânge în cazul persoanelor care fac sex neprotejat, au afecțiuni acute sau boli psihice. În schimb, pot da sânge hipertensivii cu valori ale tensiunii arteriale de până în 200 mm/Hg. Legea mai spune că între donări ar trebui să treacă minimum 72 de zile, interval de timp necesar pentru ca sângele să-și refacă din compoziție. Cu 48 de ore înainte de donare nu se bea alcool, iar în ziua anterioară nu se consumă grăsimi, deoarece ele pot influența rezultatele testelor.

La o donare se recoltează 400 ml de sânge, cantitate care nu presupune niciun risc pentru donator deoarece organismul are permanent în rezervă 300-400 ml de sânge, pe care îl folosește când se depun eforturi fizice mari, precum și capacitatea de a reface repede sângele donat, respectiv în trei-patru ore din punct de vedere cantitativ și în 14 zile din punct de vedere calitativ. Persoanele care donează sânge primesc tichete de masă în valoare de 65 de lei, au gratuitate pe mijloacele de transport în comun și beneficiază de liber de la serviciu în ziua donării. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …